Acţiunile Rusiei în Ucraina sunt "un punct de cotitură" pentru lume şi relaţiile cu Moscova nu se pot întoarce la cum erau înainte de invazie, a considerat joi prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin, citată de Reuters.
Premierul Sanna Marin a făcut comentariile în timpul unei deplasări în Ucraina ce a inclus vizite în oraşele Irpin şi Bucea unde Ucraina suspectează că trupele ruse au comis atrocităţi, acuzaţie respinsă de Moscova.
"Noi, Finlanda, sprijinim toate acţiunile Curţii Penale Internaţionale de a lua în considerare aceste infracţiuni, colecta probe pentru viitoare proceduri şi condamna Rusia", a declarat Marin după întâlniri cu preşedintele şi prim-ministrul Ucrainei.
"Ceea ce s-a întâmplat, ceea ce a făcut Rusia este un punct de cotitură pentru întreaga familie europeană şi întreaga lume. Vedem că vechiul aranjament a fost distrus şi nu există nicio întoarcere la fostă relaţie", a spus ea, printr-un translator.
Ea a descris acţiunile Rusiei în Ucraina drept "o încercare împotriva principiilor construirii unei case europene comune", scrie agerpres.ro.
Rusia a negat că a vizat civili şi a respins acuzaţiile conform cărora trupele sale au comis atrocităţi, considerându-le un "fals monstruos" ce vizează denigrarea armatei ruse, aminteşte Reuters.
Finlanda, membră a Uniunii Europene, are o graniţă lungă de 1.300 km cu Rusia. Într-o schimbare de politică ce a urmat invaziei Ucrainei de către Rusia, ţara nordică a declarat în această lună că doreşte să se alăture alianţei de apărare NATO.
Helsinki a oferit de asemenea Ucrainei asistenţă militară şi a susţinut cererea Kievului de a adera la UE.
"Pentru noi, asistenţa militară a Finlandei este foarte valoroasă", a scris preşedintele Volodimir Zelenski pe Facebook, mulţumind Helsinki pentru sprijinul acordat.
"Armele, politica de sancţiuni şi unitatea partenerilor noştri în problema aderării Ucrainei la UE - aceasta este ceea ce poate
oferi putere în apărarea pământului nostru", a spus el.
Printre alţi lideri europeni care au vizitat Kievul de la începutul războiului se numără preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Comentează