Premium
Părerile despre venirea PNL la guvernare prin răsturnarea majorității parlamentare au fost împărțite. Unii spun că e mai profitabil să atace alegerile din 2016 din Opoziție. Alții că e important cine organizează alegerile în anul electoral.
Ambele păreri sunt ușor de demontat cu niște contra-exemple: Băsescu și PDL nu erau în Opoziție când au recâștigat puterea în 2009. PSD a organizat prezidențialele în 2004 și 2014 și a pierdut. Chiar și PNL le-a organizat în 2008 și n-a reușit să depășească 20 de procente.
Și, totuși, sunt mai multe argumente, care țin și de culisele scenei politice, în favoarea intrării la guvernare înainte de localele din 2016.
În primul rând, trebuie să admitem că pierderea alegerilor de către liberali în 2016 reprezintă un dezastru pentru Iohannis. Practic, își încheie mandatul la doi ani după ce l-a câștigat. Minuni se mai pot întâmpla până în 2019, dar cine așteaptă miracole de cele mai multe ori poate fi dezamăgit.
Secvența firească e următoarea - PNL trebuie să câștige primul loc la alegerile locale pentru ca mai apoi, în lunile rămase, să rămână pe val în perspectiva scrutinului parlamentar.
Dacă PSD se află la guvernare în campania pentru locale, niciunul din cei 400 de primari șterpeliți de la Opoziție, în toamna lui 2014, nu va mai putea fi recuperat. Dacă la prezidențiale ”transfugii” n-au fost de prea mare ajutor lui Ponta, în al doilea tur de scrutin, la locale, când miza e directă, adică, chiar realegerea lor, ei vor balansa decisiv scorul în favoarea PSD.
Dacă PSD iese pe primul loc la locale, se creează deja ”efectul de halo” al câștigătorului, de care partidul lui Dragnea va beneficia din plin la parlamentare. Acest efect include și dezertările celor care-și pierd speranța în posibilitatea ca liberalii să dea următorul cabinet, după alegeri.
În cazul în care PSD iese pe primul loc și ALDE și PMP vor reuși să ia un scor apropiat de cinci la sută la locale, cele din urmă vor fi recipiente pentru trădători (vechii liberali la Tăriceanu, oamenii lui Blaga la Băsescu), momiți de perspectiva unei alianțe cu câștigătorul.
PNL, chiar ca rezultat al fuziunii între PDL și vechii liberali, nu are nici pe departe forța și structurile teritoriale ale social-democraților. Nu are nici tipul de activist PSD, care se aruncă în flăcări pentru partidul lui și nici acces la resursele administrative care să facă posibilă victoria. Venirea la guvernare ar compensa acest deficit înainte de localele din 2016.
Da, PSD va fi în Opoziție în timpul celor două scrutine de anul viitor. Dar un partid intrat în Opoziție are nevoie de câteva luni, dacă nu mai mult, să amortizeze șocul pierderii puterii. Oportuniștii sar imediat din barcă, însă asta are un efect pozitiv pe termen lung, nu pe termen scurt. Încep disputele interne în filiale, începe sezonul ”migrației”, activiștii sunt decuplați de la resursele guvernamentale. Una peste alta, un PSD intrat în Opoziție, imediat înainte de locale, va fi suficient de slăbit de dregringolada internă pentru a mai visa la locul întâi.
Practic, dacă liberalii nu ocupă fotoliile de la Palatul Victoria până cel mai târziu în aprilie 2016, actualul cabinet Ponta își termină fluierând mandatul. Cu Ponta la butoane, numirile șefilor de Parchete, ce ar trebui făcute undeva în primăvară, vor fi blocate până la sfârșitul anului viitor.
După alegeri, o majoritate în jurul PSD îl va obliga pe Ioannis, secătuit de orice popularitate, să pună în funcție propunerile noului guvern. Oamenii din servicii vor înțelege și ei unde e puterea reală, legitimată prin vot popular și se vor îndepărta încet, dar sigur, de actualul Președinte.
E adevărat, e bine să fii în Opoziție când sunt alegeri și să nu ai responsabilitatea stării de fapt. Opoziția, însă, avantajează partidele care pot și știu să facă Opoziție. PNL împlinește deja doi ani de când a ieșit de la guvernare și, singurul succes, fără ca partidul să aibă vreun mare merit, este că a câștigat reduta Cotrocenilor.
În rest, liberalii au demonstrat că nu au nici comunicatori redutabili, nici mesaje convingătoare, nici coerență internă și organizare, ca să se evidențieze ca partid de Opoziție. Mai mult, dată fiind lunga relație (aproape șapte ani) cu PSD, e greu să convingă publicul că partidul lui Dragnea este inamicul lor numărul unu. Nemaivorbind de strânsa legătură, între 2011 și 2014, cu actualul premier, Victor Ponta.
Manevrele din ultima vreme, deși s-au vrut tactici de dezbinare a solidarității coaliției la guvernare, i-au înfundat și mai rău pe liberali. Ba erau prieteni cu Dragnea, ca să scape de Ponta, ba cu Oprea, ca să scape și de Dragnea și de Ponta. La sfârșitul verii, nimeni nu mai înțelegea dacă PNL e în aceeași barcă cu PSD și UNPR sau e în loja Opoziției. De aici și reacțiile furibunde ale presei împotriva liberalilor, la ultima moțiune de cenzură, care părea să confirme impresia unui blat.
Iohannis, la rândul lui, nu-i poate ajuta pe liberali. El și-a definit singur rolul de președinte ”monarh”. Neimplicat cu poziții publice, reactiv, discret, încă neexperimentat și, deci, ușor de tras în cursă de jucătorii mai vechi, actualul președinte nu are nici pe departe forța politică pentru a tracta nu doar PNL, dar nici un alt partid în alegeri.
Asta au reușit doar doi președinți, Iliescu și Băsescu, dar calitățile lor de oameni politici fuseseră probate în focul unor bătălii cu mult mai aprige decât competiția pentru primăria unui oraș mic de provincie.
Așadar, toate aceste lipsuri ale liberalilor, istoria dezavantajoasă, erorile din ultima perioadă, dar și solidaritatea imposibil de zdruncinat a adversarilor politici, care nu au decât un singur scop- să smulgă pârghiile puterii din mâna lui Iohannis înainte de 2019 - obligă PNL să compenseze, prin venirea la guvernare. Nu e o garanție, dar e singura variantă realistă de a stârni încredere că pot câștiga scrutinul parlamentar de anul viitor.
Sigur, întrebarea e cum vor reuși să smulgă hățurile din mâna PSD? Acum pare a fi mai ușor decât înainte, după breșa uriașă care s-a creat în actuala coaliție, prin căderea de popularitate a șefului UNPR. Dacă până la următoarea moțiune de cenzură vor reuși să disloce o halcă grasă din rândul grupului dezorientat al generalului și vor cădea la o înțelegere și cu Tăriceanu, atunci ecuația schimbării se simplifică mult.
