Premium
Fiecare președinte al României postdecembriste este “sintetizat” într-o pastilă. Producător: Formatorii de opinie & Asociații. După ce este “omologată” de opinia publică, pastila este depusă într-o cutie de conserve pe care apoi este lipită o etichetă cu numele celui “sintetizat” și mențiunea “extract de președinte”.
În cutia care poartă numele lui Klaus Iohannis, actualul președinte este “paradigmat” cam așa: dacă tace, ”De ce tace, doar e președinte?” Dacă vorbește, ”De ce se bagă, asta nu e treaba președintelui?”
Președintele Iohannis face o greșeală. Nu mică. Nu mare. Foarte mare.
În mod natural, mulți dintre cei care l-au votat își exercită dreptul de a se declara nemulțumiți, dezamăgiți, chiar înșelați. Accentele patetice sunt puse de utopiști – ei consideră că oamenii cărora le dăm votul trebuie să facă, întotdeauna, numai ce și cum vrem noi, pentru ca noi să nu ne simțim ”trădați”.
Un vorbitor reafirmă un adevăr – “Suntem, de 26 de ani încoace, prizonierii clasei politice.”
Totuși, cum de nu intră în coliziune acest adevăr cu un altul, exprimat de același vorbitor, cu mai puțin de doi ani în urmă: “Timp de zece ani, cât ați fost, sunteți președintele României, nu ați făcut decât să ne așezați pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al Romaniei, trebuia să ne așezăm. Și pentru asta, vă mulțumim.”
Dacă scădem 10 din 26, rămânem cu un bilanț mai puțin întunecat: doar 16 ani de beznă a prizonieratului și 10 ani de strălucire pe drumul spre Rai — un fel de Epocă de Aur ceaușistă, comparată cândva, de alt vorbitor, și el ilustru, cu Epoca lui Pericle.
Țâșnesc din blocstarturi cei care nu l-au votat, ba au și făcut campanie împotriva candidaturii sale – “Un Relu Fenechiu cu nume german!”. “Premierul de la GRIVCO!”. “V-am spus, dar nu ați vrut să mă ascultați — omu’ e vândut. E agent acoperit.”
Un fost locotenent-colonel de presă care a fost obligat (oare de cine și de ce?) să se autodeconspire, anunță că Iohannis nu prinde anul 2019 la Cotreceni și cere oamenilor să iasă în stradă; probabil ca să-și vadă prognoza îndeplinită.
Este trezită din moțăiala civică o pușcă dezafectată. Ne dă o capodoperă —”Cioara vopsită” –, dar uită să menționeze că e vorba de un autoportret.
În timp ce unii o ridică din rastelul adormirii, alții lipesc de cătarea ei portretul lui Iohannis. Pușca ia foc. Din pricina fumului pe care-l produce, nu i se mai văd nici urmele de pe când lucra, sub Ceaușescu, la ambasada SUA din București, nici “implementările” băsismului la TVR; nici altele.
Nu mai e loc să arunci o vorbă de mulțimea catilinarelor produse de foști pupini prezidențiali (2004-2014).
”Iohannis a distrus statul de drept!”, ne anunță casandrele fostului protocol. Cum așa, tocmai a opta minune a lumii, construită de ei și Traian Băsescu, acel stat de drept despre care ni se spunea că poate să reziste și la un cutremur de 9,5 grade pe scara Richter, la o alunecare de teren de 40% alcool pe scara Chivas Regal și la un tsunami de gradul Elena pe scara Traian?
Pentru ei, semnele unui adevărat stat de drept erau statul Elenei Udrea cu fundul pe biroul președintelui Băsescu, numirea directorului SIE, pentru că așa “își dorise suflețelul” soției celui numit sau/și prevenirea Elenei Udrea de către directorul SRI – fiți atentă, sunteți în colimatorul alor mei.
Un doctor în muzichie politică — instrumentist care a umblat cu țambalul de gât pe sub portretele genialului Ceaușescu, democratului original Iliescu spre a sfârși compunînd cântecul de pahar “Băsescu aka Henric al V-lea” — tună și fulgeră împotriva traseismului unui consilier al lui Iohannis. Cei doi peripateticieni ar face bine să se ia de mână și să facă schimb de experiență pe itinerarul Bulevardul Primăverii – Sanctuarul de pe Machu Picchu. Returul nu este obligatoriu.
Sunt scoși la înaintare și mici găinari de cursă lungă, uitați pe unde care nu mai emit.
Un scârțâit care se visează bubuit de tun îi transmite președintelui ”Adio și n-am cuvinte, domnule președinte!” Păi, cum să mai aibă cuvinte personajul cu pricina, când le-a pus pe toate în gura unui ziarist de la N.Z.Z.? (AICI)
Ca să nu uităm gustul cinismului intra și extravilan, asupra căruia are un monopol de nezdruncinat, Traian Băsescu intră în acțiune cu două glume din Guvernele Golden Blitz I și II.
Prima. E adevărat că s-a căciulit în fața lui Voiculescu să intre la guvernare (2004), dar a făcut-o doar ca să-l îmbrace pe nemesisul său în frac de “soluție imorală”. Numai că, nesimțit cum îl știm, Voiculescu-INTACT s-a făcut că nu vede imoralitatea și a aceptat soluția. Moralitatea a rămas, INTACTĂ, la Băsescu, ginecologul tuturor virginităților politice postdecembriste.
A doua. E adevărat că pe când candida la primăria Capitalei, l-a vizitat pe Voiculescu la GRIVCO. Dar nu s-au înțeles asupra principiilor. Adică, Voiculescu i-a cerut prea mulți bani. Deci, dacă-i cerea mai puțini, băteau palma, ca doi bărbați principiali. Și cu Stolojan, trei. (AICI)
Fascinată de sloganul “Nicio legătură între titlul articolului și conținutul lui!”, o publicație cu ștaif băsist titrează: “Iohannis retractează: Nu sunt apropiat de Intact.”
Sensul primar al verbului a retracta este acela de a reveni asupra unei afirmații, pentru a te dezice de ea. Iohannis nu a afirmat niciodată “Sunt apropiat de Intact”. Așadar, ce a “retractat” precizând “Nu sunt apropiat de Intact”? Nu orice revenire la o afirmație anterioară — spre a face o precizare, spre a aduce o clarificare — este implicit și o retractare. (DEX. “A retrage o afirmație, un cuvânt etc., a reveni asupra celor spuse, a se dezice; a se lepăda de o faptă, de o atitudine din trecut.”)
Președintele Iohannis și-ar face un mare bine dacă nu s-ar angaja în clinciuri cu media și dacă ar ocoli cu încăpățânare rolul de “președinte jucător”, mai ales acolo unde terenul este contestabil. Ipostaza respectivă a fost compromisă, pe lungă durată, de cotonogarul și cotonogitul Traian Băsescu.
Această ”săptămână neagră” are darul să-i dea dreptate și Laurei Ștefan, care consideră că amânarea intrării în drepturi a Agenției de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate a creat și poate crea, în continuare, multe probleme (“Este esențial rolul acestei agenții și cred că, dacă ea ar fi existat în România, poate nu am mai fi văzut atâtea zbateri și dezbateri publice despre un lucru care într-un stat de drept este pînă la urmă banal – faprul că deciziile judecătorești trebuie puse în aplicare de toate instituțiile administrative fără niciun fel de intervenție politică.”), și Laurei Codruța Kovesi: “Degeaba înfiinţăm o instituţie nouă dacă procedurile pe care ANAF-ul le reclamă că sunt ineficente nu au fost modificate. Să vedem după operaţionalizarea acestor agenţii… este important să înceapă confiscarea acestor bunuri.”
Nu întrebarea “Poate un președinte român să fie mai prețuit decât a fost Traian Băsescu, când era pe val?” prezintă vreun risc pentru președintele Klaus Iohannis, ci răspunsul la altă întrebare – “Poate un președinte român să devină mai detestat decât Traian Băsescu, cel din zona referendumului din 2012?”
Ultima săptămână ne lasă să înțelegem că este posibil și că, la o adică, se pot găsi chiar mai mult decât șapte milioane de nemulțumiți. Ca să nu mai spun că nu doar Liviu Dragnea poate face și un mort cu o vechime de o sută de ani să se prezinte la un referendum și să voteze cu entuziasmul unui minor căruia i se dă voie să fumeze etnobotanice.
***
Articol preluat cu acordul autorului de pe dorintudoran.com
