Numărul căsătoriilor în Coreea de Sud a atins anul trecut cel mai scăzut nivel după 1970, din cauza tendinţei sociale în schimbare şi a pandemiei de COVID-19, potrivit datelor publicate de biroul naţional de statistică, relatează Xinhua, potrivit Agerpres.
Numărul cuplurilor care s-au căsătorit a fost de 193.000 în 2021, în scădere cu 9,8% faţă de anul precedent, potrivit Statistics Korea, cel mai scăzut număr de la începerea compilării datelor oficiale în 1970.
Această tendinţă are loc pe fondul creşterii numărului de căsătorii amânate, cauzate de creşterea preţurilor locuinţelor, costuri mai ridicate pentru creşterea copiilor şi numărul mare de şomeri în rândul tinerilor.
Pandemia de COVID-19 a pus o presiune mai mare asupra cuplurilor pentru amânarea căsătoriilor anul trecut.
Vârsta medie a bărbaţilor care s-au căsătorit pentru prima dată a fost de 33,4 ani în 2021, în timp ce vârsta medie a femeilor care s-au căsătorit pentru prima dată a fost de 31,1 ani.
Numărul divorţurilor a scăzut cu 4,5% pe parcursul anului 2021, ajungând la 102.000.
Vârsta medie a bărbaţilor şi a femeilor care au divorţat a crescut cu 0,8 ani până la 50,1 ani în cazul bărbaţilor şi, respectiv, 46,8 ani în cazul femeilor anul trecut.
Numărul căsătoriilor în Coreea de Sud, la cel mai scăzut nivel după 1970
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

4.761
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
4.761

86
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
86

4.384
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
4.384

74
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
74

2.905
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
2.905

51
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
51

79
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
79

8.391
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
8.391

59
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
59

91
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
91

51
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
51

2.064
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.064

8.496
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
8.496
















Comentează