Numărul cazurilor de coronavirus este în creştere în Italia: 642 de noi îmbolnăviri şi şapte decese, în ultimele 24 de ore

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 19-08-2020

Actualizat: 19-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Italia a înregistrat 642 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus şi şapte decese, în ultimele 24 de ore, anunţă Ministerul italian al Sănătăţii, conform cotidianului Corriere della Sera, potrivit MEDIAFAX.

Ministerul italian al Sănătăţii a comunicat, miercuri după-amiază, că bilanţul epidemic a ajuns la 35.412 morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus raportate până acum este de 255.278.

Citește și: Virgil Musta dezvăluie de ce e obligatorie internarea persoanelor testate pozitiv cu Covid-19: ‘Din păcate, au ajuns la Terapie Intensivă’

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 642 de cazuri noi de coronavirus, în creştere faţă de ziua anterioară, şi şapte decese. Este vorba de cel mai mare număr de infecţii înregistrat în 24 de ore începând din 23 mai până în prezent.

În momentul de faţă, în Italia sunt 15.360 de persoane care au coronavirus. Numărul total al persoanelor vindecate a ajuns la 204.506.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri