Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Numărul cazurilor de gripă şi infecţii respiratorii, în scădere

copilul.ro
gripa raceala copii

Numărul cazurilor de gripă şi infecţii respiratorii acute a scăzut în judeţul Olt în perioada 12-18 februarie faţă de media săptămânilor anterioare, potrivit unei informări transmisă miercuri AGERPRES de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt.

În săptămâna 12 - 18 februarie au fost confirmate 87 de cazuri de gripă, în timp ce în perioada 5 - 11 februarie au fost confirmate 153 de cazuri, iar în luna ianuarie - peste 400.

Totodată, în ultimele două săptămâni nu au mai fost decese la pacienţi cu gripă, după ce în luna ianuarie au murit patru persoane infectate cu virusul gripal şi la începutul lunii februarie a fost înregistrat al cincilea caz de deces la bolnavi cu gripă.

În privinţa infecţiilor respiratorii acute, în perioada 12 - 18 februarie au fost raportate 1.172 de cazuri, în scădere faţă de săptămânile anterioare, dintre pacienţi 24 necesitând internare.

DSP Olt a menţionat că în săptămâna 12 - 18 februarie au fost raportate şi 485 cazuri de pneumonii, dintre pacienţii cu acest diagnostic 111 fiind internaţi în unităţi spitaliceşti pentru tratament.

În judeţul Olt, în acest sezon rece au fost confirmate 688 cazuri de gripă şi cinci decese la pacienţi infectaţi cu virusul gripal. Referitor la tipurile de virus gripal, în majoritatea cazurilor - 654 - a fost confirmat virusul de tip A nesubtipat, în 3 cazuri a fost confirmat virusul de tip B, două cazuri au fost de dublă infecţie cu virus de tip A subtip H3 şi virus de tip A subtip N1, în 9 cazuri a fost confirmată infecţia cu virus AH3 şi în 20 de cazuri a fost confirmat virusul AH1.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.