Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Numărul utilizatorilor de realitate augmentată mobilă ar putea ajunge la 1,7 miliarde, în 2024

media-beta.romaniatv.net
realitate augmentata

Numărul utilizatorilor de realitate augmentată (AR) mobilă ar putea ajunge la 1,7 miliarde, în 2024, în creştere substanţială faţă de cele 200 de milioane de persoane, înregistrate în anul 2015, relevă datele unui studiu realizat de Statista, citat de către dezvoltatorul de soluţii IT&digital marketing, Zitec.

Experţii Zitec au analizat o serie de trenduri care şi-au făcut deja apariţia în zona aplicaţiilor mobile şi care vor deveni tot mai populare, pe măsură ce companiile explorează noi metode şi adoptă tehnologii pentru optimizarea interacţiunilor digitale pe care le oferă consumatorilor lor, potrivit Agerpres.

Unul dintre conceptele revoluţionare care vor marca piaţa este realitatea augmentată, la fel şi cererea pentru aplicaţii Internet of Things (IoT).

Un raport al Statista arată că vor exista 1,7 miliarde de utilizatori de realitate augmentată mobilă, în 2024, o creştere uriaşă faţă de cele 200 de milioane consemnate în 2015. În acelaşi timp, conform Deloitte Digital & Snap Inc, 71% dintre cumpărători ar face achiziţii mai des dacă tehnologia AR ar fi mai utilizată.

În ceea ce priveşte avantajele aduse afacerilor, o cercetare Mindshare evidenţiază o implicare a consumatorului de două ori mai mare în cazul produselor care au integrate experienţe interactive prin AR, care se bucură de o rată de conversie de 94%.

De asemenea, cererea pentru aplicaţii de tip IoT cunoaşte un trend ascendent, mai ales în contextul în care numărul de dispozitive conectate va atinge 30 miliarde, până în anul 2025, cu o medie de patru dispozitive/persoană, după cum arată un studiu al IoT Analytics, furnizor global de informaţii despre piaţa de profil.

"Aplicaţiile mobile permit configurarea şi controlul dispozitivelor IoT, transmit alerte şi notificări, însă potenţialul acestora constă în colectarea de date şi analiză în timp real pentru a oferi experienţe de utilizare hiper-personalizate. Pe măsură ce aplicaţiile mobile stochează şi transmit tot mai multe date cu caracter personal, iar ameninţările cibernetice continuă să crească, metodele de securitate integrate şi complexe, precum criptarea biometrică, sunt în topul priorităţilor companiilor. Datele sensibile pot fi accesate numai în urma decriptării folosind metodele biometrice ale dispozitivului (amprentă şi recunoaştere facială), iar ştergerea unei metode de autentificare va atrage pierderea datelor din obiectul criptografic", susţin specialiştii Zitec.

O altă tendinţă este dezvoltarea de aplicaţii cross-platform, tot mai populară în ultimii ani, datorită eficienţei de cost şi timp, fiind compatibile cu mai multe platforme - Android, iOS şi web - cu un singur cod-sursă, un proces de testare mai simplu şi timp de dezvoltare rapid.

O analiză Zitec a remarcat un interes în creştere din partea companiilor pentru tehnologia Flutter, iar aproximativ 25% dintre proiectele recurente pe care divizia de aplicaţii mobile a companiei le dezvoltă sunt dezvoltate cu ajutorul acesteia, în industrii ca fintech sau reciclare.

Totodată, piaţa dispozitivelor pliabile ar urma să atingă 27,6 milioane de unităţi, în următorii doi ani, conform unui studiu IDC. "Utilizatorii acestor dispozitive se confruntă cu probleme în accesarea şi utilizarea aplicaţiilor mobile, deoarece nu sunt adaptate pentru ecranul în format extins, iar în unele cazuri, aplicaţia se închide în momentul în care se face trecerea de la un mod de vizualizare la altul. Optimizarea aplicaţiilor mobile pentru dispozitive pliabile va fi în focus pentru companii, fiind necesară funcţionarea în ambele moduri, atât pe ecranele standard, cât şi pe cele pliabile. Un ecran pliat trebuie să furnizeze informaţii utile într-un mod simplu şi intuitiv, în vreme ce ecranul desfăşurat trebuie să afişeze întregul conţinut", precizează reprezentanţii Zitec.

Lider pe piaţa IT & Digital Marketing din România, cu birouri în Bucureşti şi Braşov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluţii de afaceri, servicii şi produse tehnologice personalizate, aplicaţii mobile, blockchain, precum şi servicii de digital marketing. Printre tehnologiile folosite de către experţii diviziei de Mobile se află Swift, Kotlin şi Flutter, aplicate cu succes în dezvoltarea de aplicaţii iOS şi Android pentru smartphone-uri şi tablete, aplicaţii pentru dispozitive portabile de tip PDA, sau pentru dispozitive inteligente portabile (wearables).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.