Dar nu despre ei vreau sa vorbesc aici, ci despre profesioniștii din domeniul medical care au acceptat să candideze pe listele PSD.
- Ei nu vin la putere, ci la un partid care este în opoziție și, realist vorbind, chiar dacă va câștiga alegerile, are șanse mari de opoziție, un partid care este, săptămână de săptămână, bombardat de Președintele țării cu etichete nedrepte și asocieri care duc la o semiotică politică total negativă și fără legătură cu limbajul politic al noului mileniu.
- Personalitățile din medicină și alți intelectuali care vor contribui la o mai bună imagine a politicii romanești vin să îmbogățească valoarea și calitatea membrilor unui Parlament cu o imagine deteriorată și care în mod continuu este considerat ilegitim de Președintele României și criticat, uneori pe bună dreptate, de presă și populație. Nevoia unei strategii naționale pentru sănătate și a unor planuri de acțiune realiste poate fi în sfârșit satisfacută prin acești candidați care au o mare experiență, sunt credibili și pot aduna în jurul lor energiile profesioniștilor din domeniu.
- Acești profesioniști nu trebuie să se lupte cu politrucii sau cu propagandiștii de dreapta, ci au misiunea să repare ceea ce politica a stricat în ultimele 3 decenii, adică un sistem din care personalul medical – asistentele, infirmierele și medicii fug, în care legile nu sunt respectate, iar bolnavii se feresc să intre în contact de frica infecțiilor intraspitalicești și a nepăsării.
- Medicii din Parlament vor legifera și vor căuta să anuleze demagogia politică și amatorismul managerilor sistemului, care azi își arată cel mai bine neputința, corupția și lipsa de profesionalism. Promovarea unor legi clare și împiedicarea sinecurizării sistemului sunt nevoi urgente după ce, de la debutul pandemiei de COVID-19, mai multe spitale au avut nevoie de militarizare pentru a putea rezolva sarcinile provenite din strategia antipandemie.
- Personalitățile medicale au venit pe listele PSD și dintr-o disperare legată de politizarea excesivă a gestionării acestei pandemii și pentru că au simțit că misiunea lor nu se poate îndeplini daca nu ies din spital pentru a genera soluții și a participa la modernizarea sistemului dintr-un loc legitim: Parlamentul României.
- În fine, elita medicală a hotărât să dea un exemplu de implicare, ieșind din izolarea în care s-au retras multe categorii de intelectuali în ultima vreme. Este un semn bun. Dar și aici ”contribuția” puterii politice din acest moment este una importantă, dovedindu-se că zicala românească ce spune că ”în orice rău este și un bine” se verifică pe deplin în aceste vremi.
- Pentru cei îngrijorați, medicii social-democrați nu vor cuvânta de la tribuna parlamentului despre justiție, amnisție și grațiere, derivele statului de drept, iliberalism, abuzurile politice sau fraudele puterii, ci vor fi constructorii politicilor în domeniul sănătații publice, a programelor naționale de profilaxie, a politicii medicamentului și altor aspecte care așa cum sunt ele astăzi arată un eșec total al gestiunii sănătății publice.