Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Numeroşi alegători din Valdemoro au votat duminică pentru partidul de extremă dreapta Vox, un vot sancţiune împotriva partidelor tradiţionale

vot alegeri sondaj

La fel ca în cazul altor districte din apropierea capitalei spaniole Madrid, numeroşi alegători din Valdemoro au votat duminică pentru partidul de extremă dreapta Vox, un vot sancţiune împotriva partidelor tradiţionale şi prin care alegătorii cer să se facă ''ordine'' în privinţa migraţiei sau a crizei catalane, relatează AFP într-un reportaj, potrivit Agerpres.

''Nu îmi place Vox. Mereu am fost socialist, dar m-am săturat de toate partidele, pentru că niciunul nu-şi respectă promisiunile'', spune un alegător care a votat pentru formaţiunea naţionalistă şi anti-imigraţie devenită în urma acestor alegeri a treia forţă politică a Spaniei.

Partidele tradiţionale, Partidul Popular (PP) şi Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), ''fac totul pentru a ajunge la putere, pentru a-şi umple buzunarele, dar nu acţionează'', explică el.

''Înainte votam cu PP, dar m-a păcălit cu promisiuni pe care nu le-a respectat'', mărturiseşte un alt alegător. ''Unitatea Spaniei este lucrul cel mai important, pentru că fără naţiune nu există nimic'', completează el, referindu-se la acţiunile separatiste din Catalonia.

Formaţiunea Vox, care şi-a crescut numărul de mandate în parlament de la 24 la 52 de deputaţi, a câştigat voturi în urma emoţiei provocate în rândul unei părţi a electoratului de criza catalană în urma manifestaţiilor care au degenerat uneori în violenţe, după condamnarea la închisoare a liderilor separatişti catalani.

Citește și: EXCLUSIV Cine e omul din umbră al noului ministru de Interne, Marcel Vela

Însă dincolo de problema Cataloniei, votul pentru Vox a fost alimentat de respingerea imigraţiei clandestine, după ce sub guvernul socialist Spania a luat locul Italiei ca principală destinaţie din UE pentru migranţii veniţi dinspre Africa. AFP scrie în reportaj că partidul Vox a dus o campanie foarte dură pe această temă, neezitând să asocieze imigraţia ilegală cu o pretinsă creştere a infracţionalităţii şi folosind date false ori manipulate pentru a-şi susţine discursul.

''Nu sunt rasist, dar o să vă spun ce vreau: să nu le dăm bani unor ''moros'' (termen peiorativ ce-i desemnează pe imigranţii din Africa de Nord) care nu fac nimic, în timp ce eu muncesc din greu şi nu reuşesc să acopăr cheltuielile familiei mele'', explică primul alegător menţionat anterior.

''Sunt lucruri care nu-mi plac la Vox, dar dacă ei pot pune ordine în imigraţie, sănătate, autonomia regiunilor, atunci este bine'', spune la rândul ei o femeie în vârstă de 54 de ani, în timp ce directoarea unei societăţi, în vârstă de 40 de ani, este de părere că Spania ''are nevoie de cineva mai autoritar, de un lider care să facă ordine''.

Aceasta din urmă mai spune că nu este îngrijorată de o eventuală aplicare a unora dintre cele mai radicale măsuri propuse de Vox, cum ar fi abrogarea legii contra violenţelor comise împotriva femeilor, act normativ care în opinia partidului Vox ''transformă bărbaţii în delincvenţi''. ''Spania este o democraţie. Femeile au obţinut multe drepturi. Nu mai putem reveni la atrocităţi'', conchide interlocutoarea.

Însă chiar dacă a devenit a treia forţă politică, partidul Vox cel mai probabil nu va putea accede la guvernare, vicepremierul socialist în exerciţiu Carmen Calvo afirmând că oprirea ascensiunii extremei drepte trebuie să fie o prioritate pentru noul guvern spaniol.

Conform rezultatelor finale, PSOE a obţinut 28% din voturi şi 120 de mandate, faţă de 28,7% şi 123 de mandate la alegerile din aprilie. La rândul său, PP a crescut la 20,8% şi 87 de mandate, după minimul istoric de 16,7% (66 de mandate) din aprilie, în timp ce Unidas Podemos (stânga) şi Ciudadanos (liberal, împotriva secesiunii catalane) au avut o zi proastă: 9,8% şi 26 de locuri pentru primul, de la 11% şi 33 de locuri în aprilie, şi respectiv 6,8% şi 10 locuri, de la 15,9% şi 57 de mandate în aprilie pentru al doilea. Această înfrângere a determinat de altfel şi demisia liderului Ciudadanos, Albert Rivera.

Deşi nici de această dată nu se prefigurează o majoritate în legislativ, premierul socialist Pedro Sanchez a sugerat că va încerca să fie desemnat din nou premier, promiţând să lucreze pentru formarea unui "guvern progresist condus de Partidul Socialist". Într-o referire probabilă la formaţiunea de extremă dreapta Vox, el a adăugat că apelul său la cooperare se îndreaptă spre "toate" partidele, cu excepţia celor care incită la ură.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.