DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

NYT: 'Harvey Weinstein a angajat firma de detectivi privați din Israel Black Cube pentru a bloca publicarea articolului despre abuzurile lui sexuale'

Harvey Weinstein

Harvey Weinstein a angajat firma de detectivi privați din Israel Black Cube pentru a bloca publicarea articolului despre abuzurile sexuale săvârșite de el apărut la sfârșitul anului 2017 în The New York Times, potrivit The Guardian, potrivit Mediafax.

Dev Sen, un avocat din firma Boies Schiller Flexner, din New York, a depus mărturie, joi, în procesul în care Weinstein este judecat pentru abuzarea sexuală a două femei.

Sen a declarat că firma de avocatură Boies Schiller a semnat un contract cu Black Cube - cunoscută în România în legătură cu cazul spionării fostei șefe DNA Codruța Kovesi, la cererea lui Weinstein.

Peste 80 de femei, printre care actrițe precum Angelina Jolie, Salma Hayek și Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărțuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariției, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film.

Citește și: Avertizare METEO de ULTIMĂ ORĂ - Sunt vizate 27 de județe din România

Weinstein, în vârstă de 67 de ani, a negat acuzațiile, spunând că relațiile au fost consensuale.

Dev Sen a declarat în fața instanței din New York unde se desfășoară procesul lui Weinstein că Boies Schiller Flexner a acționat ca intermediar între producătorul de film și Black Cube.

Cei mai mulți dintre angajații firmei de detectivi privați israeliane Black Cube sunt foști membri ai serviciilor secrete Mossad.

Dev Sen nu a oferit informații despre natura contractului încheiat de Weinstein cu Black Cube, însă fragmente din acesta au fost citite cu voce tare de avocați, iar, potrivit acestora, producătorul de film a apelat la Black Cube pentru a stopa complet publicarea unui nou articol negativ într-un prestigios cotidian newyorkez.

Contractul a inclus o clauză bonus potrivit căreia Black Cube primea suma de 300.000 de dolari dacă reușea acest lucru.

Procesul lui Weinstein a început pe 6 ianuarie, la Tribunalul din Manhattan, New York.

Pe 31 mai 2018, un mare juriu de la o instanță din New York l-a inculpat pe Harvey Weinstein pentru viol și alte delicte cu caracter sexual, victimele fiind două femei. Faptele datează din 2013 și 2006, iar procesul în care este acuzat Weinstein trebuia să înceapă pe 9 septembrie 2019, dar două noi capete de acuzare pentru comportament sexual agresiv i-au determinat pe avocații săi să ceară mai mult timp pentru a putea pune la punct o apărare.

Weinstein, cunoscut drept unul dintre cei mai influenți producători de film din ultimele decenii, a pledat nevinovat la cinci capete de acuzare printre care se numără violul și comportamentul sexual agresiv. Dacă va fi găsit vinovat riscă pedeapsa cu închisoarea pe viață.

Harvey Weinstein este subiectul mai multor anchete ale polițiilor din Los Angeles și Londra. La New York a fost și prima dată când a fost inculpat.

La începutul lunii ianuarie, Weinstein a fost pus sub acuzare şi la Los Angeles, pentru violențe sexuale săvârșite asupra altor două victime.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.