Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O carte pe zi: 'Comunicarea băncilor centrale prin intermediul rețeleler sociale online'

curatorial.ro
targ carte carti

Dezvoltarea rețelelor sociale online și a noilor tehnologii informaționale determină apariția unor schimbări importante la nivelul comunicării externe a băncilor centrale.

Iată o temă rar abordată în lucrările de specialitate din România, comunicarea băncilor centrale constituie un domeniu de analiză relativ recent, remarcându-se prin potențialul demonstrat în descifrarea poveștii din spatele unor instituții care obișnuiau, în urmă cu mai bine de două decenii, să se închidă într-un „turn de fildeș”. Lucrarea de față le permite cititorilor să privească dincolo de ziduri și să pătrundă într-un univers al comunicării instituționale explorat de puțini cercetători, având în vedere nivelul ridicat de abstractizare a informațiilor transmise de către o bancă centrală, potrivit mediafax.

În prezent, băncile centrale sunt mai deschise și mai transparente în procesul de comunicare externă, dar drumul parcurs până în acest moment a fost destul de lung și continuă să fie unul plin de oportunități și de provocări.

„În acest volum, autoarea își propune să identifice strategia de comunicare a Băncii Naționale a României, prin prisma modului în care această instituție stabilește agenda publică în România utilizând rețelele sociale online. Cercetarea este una complexă, întrucât explorează atât perspectiva „dinăuntru”, pe baza analizării conținutului propriu-zis al comunicării Băncii Naționale a României și a interviurilor cu experți de prim rang din banca centrală, cât și „din afară”, prin intermediul discuțiilor cu publicul larg – un segment de audiență mai puțin convențional pentru o autoritate monetară.

Lucrarea este utilă practicienilor din domeniul relațiilor publice, precum și celor interesați de complexitatea procesului de comunicare în cazul unei instituții care asigură un bun public extrem de valoros: stabilitatea prețurilor.” - Prof. univ. dr. Nicoleta Corbu. Profesoara Nicoleta Corbu a coordonat lucrarera de doctorat care s-a transformat în cartea pe care o smenalăm astăzi.

Tema lucrării vizează identificarea strategiei de comunicare online a unei bănci centrale, Banca Națională a României, în vederea determinării modului prin care aceasta încearcă să influențeze agenda media și agenda publicului, prin evidențierea acelor teme specifice activității unei astfel de instituții: politică monetară, stabilitate financiară, plăți, supraveghere bancară, emisiune monetară, curs de schimb etc. În același timp, lucrarea își propune să aducă și perspectiva audienței cu privire la modul cum sunt receptate mesajele Băncii Naționale. Pe baza informațiilor rezultate din analiza literaturii de specialitate și din interpretarea datelor furnizate în urma utilizării concomitente a mai multor metode calitative (analiza tematică și interviul semi-structurat), respectiv cantitative (analiza de conținut), vor fi formulate câteva recomandări privind îmbunătățirea strategiei de comunicare online a băncii centrale în vederea creșterii accesibilității temelor promovate, ceea ce ar contribui la facilitarea diseminării acestora de către media și către publicul larg deopotrivă, precum și la consolidarea credibilității și legitimității instituției în fața acestuia. Lucrarea este compusă din patru capitole: două părți teoretice, în care vor fi analizate principalele concepte din teoria agenda setting și a comunicării băncilor centrale, având în vedere noile direcții de cercetare identificate în contextul dezvoltării rețelelor sociale online; o parte aplicativă, care va conține o analiză a comunicării Băncii Naționale a României prin intermediul social media, din triplă perspectivă. În primul rând, vor fi analizate conținuturile media pe care BNR le transmite în social media într-o perioadă dată de timp, pentru a vedea care sunt temele pe care banca centrală le aduce pe agenda media. În al doilea rând, vom oferi o perspectivă „dinăuntru”, a unor experți care lucrează în BNR, cu privire la strategia de comunicare a băncii. Nu în ultimul rând, vom analiza perspectiva audienței care receptează 3 mesajele din agenda media pentru a vedea în ce măsură acestea ajung pe agenda cetățeanului, cum sunt repetate și care este opinia audienței cu privire la Banca Națională.


Ana-Maria-Violeta Voloc - Comunicarea băncilor centrale prin intermediul rețelelor sociale online. Studiu de caz: Banca Națională a României. Editura Tritonic, colecția Comunicare media. 292 pag.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.