DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O carte pe zi: 'Dimineața actrițelor', de Anca Hațiegan

Gaudeamus
carte librarie online

O poveste excelentă, în plus instructivă. Nici nu s-a încheiat anul și cartea pe care o semnalăm astăzi a și primit Premiul "Ion Negoiţescu" al Revistei Apostrof 2019. Volumul este o cercetare detaliată a felului în care au apărut și pe scenele noastre, și în spectacolele de teatru primele actrițe. Anca Hațiegan face dreptate unor femei care au avut de înfruntat o serie de prejudecăți ale epocii, potrivit Mediafax.ro.

Anca Haţiegan este licenţiată în teatrologie (2000) şi în filologie (2003) la Facultatea de Litere a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj. Predă istoria teatrului la Facultatea de Teatru şi Film din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai". Este membră a grupării literare "Echinox". Doctor în Filologie cu teza Teatralitate şi roman sub regimul comunist, publicată ulterior sub titlul Cărţile omului dublu (2010). Volumul a fost distins cu premiul "Marian Papahagi" pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, pe 2010, şi nominalizat la Gala Tânărului Scriitor.

Într-un recent articol, Mircea Moraraiu sintetizează: "Anca Hațiegan vorbește și despre ce prejudecăți au fost silite să învingă tinerele atrase de mirajul scenei. Prejudecăți venite din partea unei societăți cu mentalități insuficient modernizate în primele decenii ale secolului al XIX-lea, dar și mult după aceea, precum și din partea ierarhilor Bisericii Ortodoxe, căci tânăra sau femeia care urca pe scenă era urgent suspectată de <>. Anca Hațiegan insistă și asupra dinamicii condiției sociale a femeii-actriță.

Citește și: Șeful de campanie al PSD nu exclude ca social-democrații din partidul lui Ponta să revină 'acasă': 'Totuși, e o șansă'

Autoarea examinează cum au ajuns să dobândească o necesară pregătire profesională cele care au optat pentru cariera pe scenă. Anca Hațiegan întocmește, în consecință, schițe de istoric al Școlii Societății filarmonice din București ori al Conservatorului filarmonic-dramatic din Iași. Cercetătoarea nu omite să documenteze ce s-a întâmplat după desființarea din felurite motive a acestora. Nu se putea ca autoarea, absolventă deopotrivă a Teatrologiei, dar și a Filologiei clujene (prin tot ceea ce a făcut în această carte Anca Hațiegan a dovedit cu prisosință că nu este nicidecum o colecționară orgolioasă de diplome), să nu se ocupe de teatrul în limba română din Transilvania. În consecință, a subliniat și argumentat aportul Societății diletante a studenților români din Cluj, dar și al turneelor trupelor consolidate de peste Carpați, unele conduse de femei, în conservarea și stimularea conștiinței naționale, lucru încă și mai dificil după ce Ardealul trecuse sub controlul direct al Budapestei.

Anca Hațiegan ajunge la performanța de a alcătui în cartea ei, care are aproximativ trei sute de pagini, micro-monografii dedicate unor nume de seamă precum Eufrosina Popescu (Frosa Vlasto), care a avut parte și de o carieră internațională muzicală sub pseudonimul Madame Marcolini, apoi Caliopi, Ralița Mihăileanu, etc.. Asta ca să nu mai vorbim despre soția lui Mihai Pascaly, Matilda, sau despre Fani Tardini.

Dornică să formuleze răspunsuri convingătoare la toate întrebările pe care le enunță încă din primul pasaj din carte, Anca Hațiegan se ocupă și de o primă și eminentă cercetătoare în domeniul teatrologiei și criticii teatrale. E vorba despre Maria Rosetti și enigmele din jurul manifestărilor publicistice ale acesteia.

Nu îi scapă autoarei cărții nici considerațiile despre ceea ce s-a întâmplat cu actrițele după încheierea carierei și nici accidentele profesionale cărora le-au căzut victime unele dintre ele."

Anca Hațiegan - "Dimineața actrițelor". Editura Polirom. 316 pag.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.