O comisie parlamentară din Guatemala a recomandat ridicarea imunităţii preşedintelui Otto Perez, suspectat de implicare într-un amplu scandal de corupţie, transmite AFP.
'Considerăm oportun să fie ridicată imunitatea preşedintelui pentru ca organele legale, şi anume Ministerul Public şi Curtea Supremă, să stabilească dacă preşedintele este sau nu vinovat', a declarat presei deputatul de opoziţie Fernando Garcia, care conduce comisia.
Aceasta, formată din cinci deputaţi, a fost creată la 12 iunie, într-o şedinţă extraordinară a parlamentului.
Justiţia guatemaleză a declanşat o procedură de ridicare a imunităţii preşedintelui Perez în urma cererii înaintate de deputatul de opoziţie Amilcar Pop din partidul Winaq, fondat de activista indigenă şi laureată a Premiului Nobel pentru Pace, Rigoberta Menchu.
Deputatul afirmă că şeful statului era la curent cu activităţi ilegale ale unor înalţi funcţionari care au fraudat serviciul vamal şi sistemul de asigurări sociale.
O criză guvernamentală a izbucnit în Guatemala după demascarea unei reţele de fraudă şi corupţie în serviciul vamal, care a dus la demisia vicepreşedintelui Roxana Baldetti, pe 8 mai.AGERPRES
Guatemala: O comisie parlamentară recomandă ridicarea imunităţii preşedintelui Otto Perez, pentru co
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

134
Un dezastru radioactiv în Golf ar putea depăși Cernobîlul - Rusia avertizează că situația din Orientul Mijlociu riscă să scape complet de sub control
134

10
Navă de război britanică, escală de întreţinere în Mediterana
10

1.943
Răsturnare de situație în cazul jurnalistei americane răpită în Irak - Anunțul făcut de răpitori
1.943

3.453
Conflictul din Orientul Mijlociu - Teheranul continuă să reziste și ameniță cu escaladarea. Mișcarea care ar paraliza transportul maritim în regiune
3.453

190
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
190

126
Portugalia afirmă că avioanele americane folosesc baza din Azore cu condiţia să nu vizeze infrastructură civilă din Iran
126

2.533
Criza din Orientul Mijlociu lovește în plin Germania - Prețul motorinei doboară record după record
2.533

83
Cel mai decorat veteran australian în viață, acuzat de crime de război
83

148
Război în Iran - Atacarea infrastructurilor civile, o "crimă de război", declară un responsabil ONU
148

4.846
VIDEO Prezent în Ungaria, JD Vance atacă în termeni duri Uniunea Europeană: În Ungaria există „cel mai rău exemplu de interferenţă străină pe care l-am auzit vreodată”
4.846

71
Liga Arabă le cere mediatorilor să lucreze pentru ca Iranul şi SUA să îşi depăşească diferenţele
71

6.063
Ultimatumul lui Trump pentru Iran - Activitate intensă la Baza 90 Otopeni
6.063

20
Naufragiu în largul coastelor Libiei - Peste 80 de migranți sunt dați dispăruți
20
















Comentează