Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O expoziţie cu lucrări ale pictorului Dorin Coltofeanu, în premieră la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei din Chişinău

arhiva personala
Damian Florea

O expoziţie cu lucrări ale pictorului Dorin Coltofeanu a fost inaugurată joi, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei din Chişinău, transmite MOLDPRES.

Conform lui Tudor Zbârnea, directorul muzeului, expoziţia cuprinde 42 de lucrări, realizate de autor în ultimii trei ani. "Este un artist cu o îndelungată decantare, un artist care în mod excepţional lucrează cu valoarea şi culoarea", a subliniat Tudor Zbârnea pentru MOLDPRES.

Aşa cum a remarcat istoricul de arta Adrian Silvan Ionescu, Dorin Coltofeanu creează artă fără să fie influenţat de critici sau de mondenităţi. "Prin tematica şi maniera de lucru, Dorin Coltofeanu păşeşte pe propriile lui urme, aidoma legendarilor indieni americani atunci când se întorceau acasă sau îşi accesau comorile ascunse. Face asta ca un om liber şi ne provoacă pe noi privitorii să încercăm în a-l descoperi prin realitatea visului. În universul imaginar, arta lui Coltofeanu nu se limitează doar la reprezentarea mistică şi onirică, artistul transmite emoţiile prin moştenirea genetică, apelând la tradiţia şi obiceiurile satului românesc", a susţinut Adrian Silvan Ionescu.

content-image

Originar din Întorsura Buzăului, fiu de învăţător şi nepot de preot, artistul plastic are o percepţie specială asupra satului românesc şi ne propune să-l redescoperim prin prisma creaţiei, într-o lumina aparte. Născut la 20 august 1950, Dorin Coltofeanu este un artist plastic format în spaţiul românesc. El a urmat studiile Academiei de Arte din Bucureşti, clasa profesorului Corneliu Baba. Membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Dorin Caltofeanu s-a afirmat şi peste hotare, expunând în Italia, Israel, Serbia, Marea Britanie, Spania, Suedia, Franţa, Belgia, Rusia, Portugalia etc.

content-image

Aceasta este prima expoziţie Dorin Caltofeanu din Republica Moldova. Curatorul expoziţiei este Damian Florea. Expoziţia va fi deschisă pentru public până la data de 16 septembrie, informează Agerpres.ro.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.