DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O familie întreagă a fost depistată cu coronavirus: O ambulanță pentru victime multiple a adus-o la București

coronavirus covid covid-19

Patru persoane, membri ai aceleiaşi familii dintr-o localitate din judeţul Giurgiu, au fost transportate cu o autospecială de transport persoane şi victime multiple din cadrul ISU Giurgiu la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti după ce au fost confirmate pozitiv cu COVID 19, au informat, marţi, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

"În ultimele 24 de ore, în judeţul Giurgiu au fost înregistrate 16 apeluri la numărul de urgenţă 112 referitoare la COVID-19, iar echipajele desemnate din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu au efectuat o misiune de transport cu o autospecială de transport persoane şi victime multiple care au transportat la Spitalul 'Victor Babeş' patru membri ai aceleiaşi familii, unul dintre aceştia un minor în vârstă de nouă ani de zile, după ce au fost contacţi cu un alt membru din familie venit din străinătate şi confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Cei patru au fost testaţi şi rezultatele au ieşit pozitive, motiv pentru care toţi au fost transportaţi la spital cu ATPVM", a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul DSP Giurgiu, Magdalena Mărcuţ.

Citește și: ‘Fata cu sparanghelul’, bani pentru PSD? Suma pe care ar fi băgat-o în campania social-democraților

În judeţul Giurgiu sunt 207 cazuri confirmate de infectare cu COVID-19 şi 105 cazuri vindecate şi externate, iar în carantină instituţionalizată se mai află 105 persoane, iar 278 de persoane sunt în autoizolare la domiciliu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.