Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O familie specializată în proxenetism în Germania și Franța, destructurată de poliția pariziană

trevisotoday.it
prostitutie proxeneti

O familie din România aducea în Franţa tinere care erau obligate să se prostitueze în apartamente de la periferia Parisului, după ce acestea treceau prin bordeluri din Germania, a anunţat joi poliţia judiciară franceză, precizând că reţeaua de proxeneţi a fost destructurată în această săptămână, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Zece persoane au fost reţinute luni în această afacere, patru în Franţa şi şase în România, a declarat pentru AFP Elvire Arrighi, şefa Oficiului central pentru combaterea traficului de fiinţe umane. Nouă dintre ele au fost plasate în detenţie preventivă şi una sub control judiciar.

Ancheta, declanşată în aprilie 2019, a permis identificarea a şapte victime, tinere cu vârste între 20 şi 30 de ani. Potrivit mărturiilor lor, reţeaua, cărora trebuiau să le verse "toate câştigurile lor", a funcţionat "trei sau patru ani", a explicat comisarul.

Dintre cei implicaţi, mulţi erau membri ai aceleiaşi familii. În fruntea reţelei era un cuplu, ai cărui copii erau "braţul armat", a mai spus Elvire Arrighi. Aceşti tineri "supervizau" reţeaua în Franţa şi în Germania şi le "seduceau" pe tinere, înainte de a le constrânge să se prostitueze.

Citește și: Medicul Virgil Musta, semnal de alarmă: 'Este un moment dificil!’

Ei reuşeau să le convingă pe tinere să părăsească România sub pretextul unei "vieţi mai bune".

Proxeneţii le duceau pe tinere mai întâi în bordeluri din Germania, pentru "a le forma pentru prostituţie". Apoi erau duse în apartamente de la periferia Parisului, unde erau obligate să se prostitueze.

Unele dintre ele şi-au lăsat copiii în România, în mâinile cuplului care conduce reţeaua. "Puţin câte puţin se făceau ameninţări asupra copiilor, dacă ele nu munceau suficient", a spus comisarul.

În timpul percheziţiilor au fost găsiţi 4.000 de euro. De asemenea, două apartamente vor fi confiscate de justiţie, a precizat ea.

Această anchetă, efectuată atât în Franţa, cât şi în România, a putut fi dusă la bun sfârşit datorită unei "echipe comune de anchetă", un instrument juridic european, datorită căruia magistraţii şi serviciile de poliţie pot să facă schimb de informaţii şi să le integreze în anchetă, a mai spus Elvire Arrighi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.