Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O femeie şi un bărbat din Ialomița, condamnaţi pentru viol, au fost depistaţi de polițiști în Roșiori

O femeie de 33 de ani şi un bărbat de 34 de ani, ambii din judeţul Ialomiţa, care se sustrăgea executării unor pedepse cu închisoarea pentru comiterea infracţiunii de viol, au fost depistaţi de poliţişti pe raza comunei Roşiori şi încarceraţi în penitenciare, potrivit IPJ Ialomiţa.

"La data de 17 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţia Municipiului Urziceni şi ai Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşereni, cu sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, poliţiştii au reuşit identificarea, pe raza comunei Roşiori, a unei femei de 33 ani, condamnată la 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Aceasta a fost încarcerată în Penitenciarul de femei Ploieşti - Târgşorul Nou", se arată într-un comunicat de presă remis, joi, de IPJ Ialomiţa, potrivit agerpres.ro.

De asemenea, tot pe raza comunei Roşiori a fost identificat un bărbat de 34 de ani, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Slobozia, având de executat pedeapsa privativă de libertate de 3 ani şi 6 luni de închisoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.