O furtună violentă a distrus luni faţada de sticlă a unui aeroport cheie din sudul Yemenului
O furtună violentă a distrus luni faţada de sticlă a unui aeroport cheie din sudul Yemenului, rănind şase persoane, avariind avioane şi provocând anulări de zboruri, potrivit responsabililor aeroportului, informează AFP, informează Agerpres.
Cel puţin patru copii se numără printre cele şase persoane rănite după ce faţada de sticlă a unui terminal al aeroportului din Aden s-a prăbuşit din cauza unei furtuni luni dimineaţa devreme, a declarat un responsabil al aeroportului sub rezerva anonimatului.
Două zboruri, unul către oraşul saudit Jeddah, situat pe coasta Mării Roşii, şi celălalt către capitala egipteană, au fost anulate din cauza furtunii, a adăugat acest responsabil.
Incidentul a fost cauzat de ploi torenţiale şi de vânturi puternice, în plin sezon musonic, care expune ţara la viituri şi ploi abundente.
De asemenea, furtuna a avariat două avioane şi a distrus zidurile care înconjoară aeroportul din Aden, a declarat directorul aeroportului, Abdul Raqeeb al-Omari, citat de agenţia yemenită de presă Saba.
Traficul a revenit la normal mai târziu în cursul zilei, a precizat agenţia.
Yemenul este una dintre cele mai vulnerabile ţări la schimbările climatice, potrivit Indexului global de adaptare publicat de Universitatea americană Notre Dame.
În ultimii ani, ţara a cunoscut episoade mai intense şi mai frecvente de precipitaţii abundente.
Potrivit unui raport publicat în luna mai de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) şi de Crucea Roşie Norvegiană, cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică a fost lovită de şase cicloane în ultimii şase ani, faţă de patru în cursul celor 25 de ani precedenţi.
Yemenul, devastat de război în ultimii opt ani, s-a confruntat, de asemenea, cu inundaţii puternice în 2019, 2020 şi 2021, potrivit raportului menţionat.
Numerous passengers were left injured and terrified when a powerful storm struck Aden airport in South #Yemen during the early hours of this morning. According to official sources, six individuals sustained injuries when the glass facade of the departure building collapsed pic.twitter.com/zAwK05LcfO
— Aden Insider (@aden_insider) July 24, 2023
Comentează