"Este o situaţie şocantă", a recunoscut Rory Stewart, secretar de stat pentru închisori. "Este în parte responsabilitatea mea, cea guvernului, şi cea a G4S, şi din acest motiv luăm măsuri fără precedent", a afirmat el la postul de radio BBC4, conform Agerpres.
Ministerul britanic al Justiţiei va asigura gestiunea instituţiei pentru cel puţin următoarele şase luni, estimând că "incapacitatea G4S de a asigura securitatea închisorii constituie o încălcare a contractului". Această întreprindere a obţinut în 2011 un contract pe durata de 15 ani pentru administrarea instituţiei penitenciare. Compania gestionează alte patru închisori din Marea Britanie.
În timpul unei inspecţii întreprinse între 30 iulie şi 9 august, s-a dovedit că închisoarea se află "într-o stare îngrozitoare", a notat Peter Clarke, şeful organismului public însărcinat cu inspectarea închisorilor, într-o scrisoare adresată ministrului justiţiei, David Gauke.
Clarke a precizat că nivelul de violenţă constatat era cel mai înalt din închisorile britanice. "Personalul şi deţinuţii au adesea nevoie de îngrijiri spitaliceşti", a notat el, deplângând "cvasi-impunitatea" prizonierilor violenţi. El a amintit că, din februarie până în prezent, trei dintre deţinuţii închisorii din Birmingham s-au sinucis. "Teste au dezvăluit că o treime dintre deţinuţi consumă droguri", a mai declarat el, subliniind "o lipsă de control".
Compania G4S, specializată în securitate şi însărcinată cu gestionarea cotidiană a închisorii, a salutat decizia guvernului, dat fiind "provocările excepţionale" pe care le presupune actuala situaţie.
Alte 17 închisori din totalul de 123 din Marea Britanie sunt gestionate de entităţi private. Această subcontractare a gestionării cotidiene de instituţii penitenciare a fost introdusă în Marea Britanie în anii 1990.
În închisoarea din Birmingham se aflau la sfârşitul lui iulie 1.269 de deţinuţi, pentru o capacitate de 1.450 de locuri. În 2016, ea a fost locul unei revolte în timpul căreia circa 500 de prizonieri au preluat controlul asupra a patru clădiri, timp ce 12 ore.
O închisoare administrată de o firmă privată a fost preluată de guvernul britanic din cauza gravelor deficiențe de securitate
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

47
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a capturat o poziție inamică doar cu roboți și drone
47

126
UE se distanțează de China: Măsuri într-un domeniu critic, care interesează marile puteri de pe glob
126

73
Cum se adaptează animalele sălbatice la viața urbană: comportamentul lor este surprinzător
73

336
Cum a reușit un agent AI să organizeze o petrecere reală, cu sute de perticipanți, prin manipulare și minciuni
336

820
Misiune de gradul zero în Strâmtoarea Ormuz: distrugătoarele americane forțează 'drumul minelor'
820

790
Victoria amară a Kremlinului: cum a devenit Marea Azov o posesie strategică fără valoare
790

2.041
Bubuie un scandal de proporții în SUA: Doi parlamentari demisionează din Camera Reprezenților, cu acuzații viol și agresiune sexuală
2.041

37
SUA nu prelungesc relaxarea sancțiunilor asupra petrolului iranian
37

63
Hezbollah revendică 13 atacuri asupra nordului Israelului
63

1.117
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă: Negocierile dintre SUA și Iran afectează direct Ucraina
1.117

61
Ancheta privind presupusul spionaj al comisarului european ungar Oliver Várhelyi, aproape finalizată
61

84
Emmanuel Macron, conferinţă telefonică cu liderii UE pe tema interzicerii reţelelor sociale pentru minori
84

55
Un francez a câștigat un tablou Picasso de 1,45 milioane de euro la o tombolă de 100 de euro
55
















Comentează