Nazanin Zaghari-Ratcliffe, o femeie cu dublă cetăţenie iraniano-britanică încarcerată din 2016 pentru tentativă de răsturnare a regimului din Iran, a fost transferată la Secţia de Psihiatrie a unui spital din Teheran, unde se află sub supravegherea Gardienilor Revoluţiei, a anunţat miercuri familia acesteia, potrivit AFP preluată de Agerpres.
Potrivit unui comunicat al grupului 'Free Nazanin', care militează pentru eliberarea sa, femeia de 40 de ani a fost transferată luni din închisoarea din Evin la spitalul Imam Khomeini, unde tatăl ei - care a aşteptat în zadar marţi să o vadă timp de patru ore - a constatat că ea este supravegheată de către Gardienii revoluţiei, armata de elită a regimului iranian.
Durata şi detalii despre tratamentul aplicat lui Nazanin Zaghari-Ratcliffe nu sunt precizate, a indicat grupul citat, menţionând că este neobişnuit ca deţinuţii politici să fie păziţi - în timpul tratamentului în spital - de către Gardienii revoluţiei şi nu de către gardieni de închisoare obişnuiţi'.
Transferul deţinutei la spital s-a făcut la recomandarea unui psihiatru, din cauza 'deteriorării puternice' a stării sale şi a 'riscului ca ea însăşi să ia lucrurile în mâini'.
'Eram în stare bună de sănătate şi bucuroasă când am venit în Iran pentru a-mi vedea părinţii', a spus - potrivit familiei sale - Nazanin Zaghari-Ratcliffe - înainte de a fi transferată la Psihiatrie.
'Trei ani şi ceva mai târziu, sunt trimisă într-o clinică de boli mintale. Uitaţi-vă la mine, mă aflu într-un azil', şi-a descris ea situaţia actuală.
Rudele ei spun că nu au avut vreun contact cu ea de 'mai mult de 36 de ore'.
Nazanin Zaghari Ratcliffe, manager de proiecte la Thomson Reuters Foundation - ramura umanitară a agenţiei de presă canadiano-britanice cu acelaşi nume - a fost arestată în aprilie 2016, când părăsea Iranul cu fiica ei de 22 de luni cu care venise pentru a-şi vizita familia. Acuzată că ar fi încercat să răstoarne regimul iranian, ea a fost condamnată la cinci ani de închisoare.
Cazul său a acutizat tensiunile între Iran şi Marea Britanie, care furnizează arme Arabiei Saudite, rivala regională a Teheranului, în condiţiile în care în luna mai a.c. o angajată iraniană a British Council a fost condamnată la închisoare pentru spionaj.
O iraniano-britanică acuzată de încercare de răsturnare a regimului în Iran, transferată la Secţia de Psihiatrie
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

145
S-a întors roata: Donald Trump i-a cerut ajutorul lui Zelenski pentru a lupta împotriva dronelor iraniene
145

12
Fostul viceministru rus al apărării, Ruslan Tsalikov, a fost arestat pentru corupţie
12

637
Escaladarea conflictului din Iran devine „arma secretă” al lui Viktor Orban pentru campania electorală
637

1.569
Motivul pentru care Iranul lovește în vecinii care nu s-au implicat în conflict. Atacurile fac parte din 'strategia apărării avansate'
1.569

44
Au simțit un cutremur, dar credeau că insula a fost bombardată de Iran. Sicilienii au sunat îngroziți la serviciile de urgență
44

2.041
Trump invocă precedentul Venezuela și anunță că vrea să fie implicat în alegerea noului lider al Iranului: "Fiul lui Khamenei este inacceptabil"
2.041

2.274
Dezvăluiri despre atacul din Cipru: Drona care a lovit baza britanică a avariat hangarul avioanelor americane de spionaj (The Sun)
2.274

5.950
BREAKING Iranul a lovit una dintre cele mai mari rafinării de petrol din zona Golfului
5.950

1.940
Vladimir Putin, la un pas să închidă robinetul de gaz pentru Europa. Va furniza doar partenerilor fideli
1.940

107
Britney Spears a fost arestată după ce a urcat la volan sub influența alcoolului. Între timp a fost eliberată
107

8.542
VIDEO Iranul ar fi lansat o armă teribilă asupra Israelului/ Reacție de la Ierusalim
8.542

1.598
Rachetă balistică lansată din Iran a vizat Turcia: NATO confirmă incidentul
1.598

255
Guvernul Ucrainei "şi-a pierdut minţile" prin convocarea însărcinatului cu afaceri al Ungariei, spune Peter Szijjarto
255

















Comentează