O autospecială de poliţie a luat foc, duminică seară, în timp ce se afla în mers pe strada Bucium din municipiul Iaşi.
Incidentul a fost semnalat prin mai multe apeluri la 112, făcute de trecători care au observat flăcările izbucnite la autovehicul.
Sesizarea a ajuns la Secţia 5 Poliţie Iaşi, iar la faţa locului au intervenit de urgenţă pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, care au reuşit să stingă incendiul.
Incidentul nu s-a soldat cu victime, fiind înregistrate doar pagube materiale.
"Întreaga situaţie de fapt rămâne în atenţia structurilor competente în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul", a transmis, luni dimineaţa, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi.





























Comentează