Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O navă spaţială a pătruns, în premieră, în atmosfera Soarelui (VIDEO NASA)

NASA
Sonda solară Parker soare

Sonda solară Parker a devenit prima navă spaţială care a pătruns în atmosfera solară, a anunţat marţi NASA, transmite dpa preluat de agerpres.

Sonda a zburat prin coroana solară şi a preluat probe de particule şi câmpuri magnetice, a informat NASA, care a calificat această piatra de hotar drept "un salt gigantic pentru ştiinţa despre Soare".

 


"'Atingerea Soarelui' de către sonda solară Parker este un moment magnific pentru ştiinţă şi o performanţă cu adevărat remarcabilă", a declarat Thomas Zurbuchen din cadrul Directoratului pentru misiuni ştiinţifice al NASA.

"Această piatră de hotar ne oferă nu doar perspective mai profunde asupra evoluţiei Soarelui nostru şi a impactului său asupra sistemului nostru solar, dar tot ceea ce aflăm despre propria noastră stea ne învaţă şi mai multe despre stelele din restul universului".

Agenţia spaţială americană a precizat că Parker a găsit condiţiile magnetice şi de particule potrivite pentru a pătrunde în atmosfera solară la 18,8 raze solare (aproximativ 1,3 milioane de kilometri) deasupra suprafeţei solare în timpul celui de-al optulea zbor pe 28 aprilie, această trecerea durând câteva ore.

"Eram convinşi că, mai devreme sau mai târziu, vom intersecta coroana pentru cel puţin o perioadă scurtă de timp", a spus Justin Kasper, autorul principal al unei noi lucrări despre această realizare importantă, publicată în Physical Review Letters."Dar este foarte interesant că am făcut-o".

Pe măsură ce continuă să se apropie de Soare, sonda va ajunge în cele din urmă la 8,86 raze solare de suprafaţa Soarelui, a informat NASA.

Următorul său zbor, programat pentru ianuarie 2022, va aduce din nou, probabil, sonda Parker în coroana solară, a mai spus agenţia spaţială americană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.