DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O nouă amânare în dosarul 'Lazăr-Ministerul Justiţiei' din lipsă de procedură cu unul dintre intervenienţi

romaniatv.net
CAB - Curtea de Apel Bucuresti

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a amânat marţi, din lipsă de procedură cu unul dintre intervenienţii în dosar, pentru data de 23 aprilie judecarea cauzei în care procurorul general, Augustin Lazăr, cere suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie, acţiune demarată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în octombrie anul trecut, potrivit Agerpres.

"La termenul de judecată de astăzi (marţi - n.r.), CA Alba Iulia a constatat că, în cauză, procedura de citare cu unul din cei trei intervenienţi nu s-a îndeplinit, prin urmare, cauza fiind în stare de amânare, a stabilit un nou termen de judecată, pentru data de 23 aprilie. Până la acel termen se vor relua toate măsurile procedurale ca citarea să se realizeze", a declarat, presei, purtătorul de cuvânt al instanţei, Cosmin Muntean. 

Avocatul care-l reprezintă pe Augustin Lazăr a confirmat presei că intervenientul în cauză, Emilian Stanciu, este profesor la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, un cunoscut criminalist. 

"A fost o lipsă de procedură cu unul dintre intervenienţi şi s-a acordat un nou termen, pentru a fi citat, pentru că asta este ordinea procedurii", a explicat Ovidiu Podaru. El a adăugat că nu-l cunoaşte personal pe Stanciu, dar poate să confirme că este vorba de un cadru didactic al Universităţii Bucureşti. "Pot să vă confirm, dânsul este", a spus avocatul lui Lazăr. 

Podaru a explicat că în dosar au fost formulate, până acum, trei cereri de intervenţie. "Fiecare a încercat să sprijine, într-un fel sau altul, din motive diverse apărarea uneia sau alteia dintre părţi. Două sunt pentru reclamant, una este pentru pârât. Fiecare şi-a argumentat, pe, nu ştiu, 7-10 pagini, o poziţie în sensul în care sprijină pe domnul procuror general sau pe ministrul justiţiei", a detaliat avocatul Ovidiu Podaru.

Citește și: George Ciamba: Vrem să vedem un Buget european pe exerciţiul financiar următor care să înlesnească dezvoltarea digitală

În urmă cu două săptămâni, completul de judecată a amânat cauza, având în vedere necesitatea dezbaterii a trei cereri de intervenţie accesorie formulate de Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor şi două persoane fizice - Emilian Stanciu şi Pompiliu Gheorghe Stan. Instanţa a dispus citarea intervenienţilor în vederea discutării la următorul termen de judecată, din 2 aprilie, a admisibilităţii cererilor lor de intervenţie formulate în interesul părţilor din dosar. 

Pe 2 noiembrie 2018, procurorul general a depus la CA Alba Iulia, oraş în care îşi are domiciliul, o acţiune în contencios-administrativ prin care cerea suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie demarată, în octombrie, de ministrul Justiţiei. Augustin Lazăr a mai cerut suspendarea executării actelor care stau la baza emiterii propunerii respective, inclusiv a raportului privind activitatea sa managerială. 

Instanţa a stabilit însă că nu are competenţa teritorială de a judeca acest caz, opinând că procesul trebuie judecat la CA Bucureşti, în raza căreia îşi are sediul Parchetul General. Ulterior, pe 12 decembrie 2018, CA Bucureşti a decis că nu are nici ea competenţa de a judeca procesul şi a trimis dosarul înapoi la CA Alba Iulia. 

Conform procedurii, în cazul deciziilor contradictorii ale instanţelor de acelaşi grad, instanţa superioară - în acest caz ÎCCJ - a trebuit să rezolve conflictul de competenţă. La sfârşitul lunii ianuarie, ICCJ a stabilit că instanţa competentă să judece dosarul în care procurorul general solicită suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie este CA Alba Iulia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.