Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat, iar în perioada 22 iunie - 12 iulie 2021, persoanele fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere titluri de stat denominate în lei şi în euro, care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.
Potrivit comunicatului MF, băncile partenere sunt BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română şi BRD - Groupe Societe Generale.
Titlurile de stat în lei au scadenţe de 1 an şi 2 ani, cu dobânzi anuale de 2,95% şi respectiv de 3,25%, iar cele în euro au scadenţă de 2 ani şi dobândă anuală de 1%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
"Ministerul Finanţelor pune din nou la dispoziţia persoanelor fizice un instrument financiar de investiţii avantajos, prin intermediul Programului FIDELIS. Dobânzile oferite, neimpozitarea câştigurilor de capital şi a veniturilor din dobânzi, precum şi lipsa comisioanelor la subscriere, fac din acest instrument un mijloc atractiv de economisire pentru persoanele fizice care dispun de excedente în lei sau euro. Îi îndemn pe români să se informeze cu privire la beneficiile şi condiţiile financiare ale programului şi să investească în titlurile de stat FIDELIS prin intermediul băncilor partenere", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.
Titlurile de stat destinate populaţiei sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacţionate pe piaţa secundară interbancară. În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile, conform agerpres.
Deţinătorii de titluri de stat Tezaur sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare şi care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă rezultate din emisiunile anterioare prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.
O noua emisiune de titluri de stat FIDELIS, va fi lansată de Ministerul Finanțelor
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

46
Tinerii economisesc diferit față de părinți: Generația Z pune bani deoparte pentru vacanțe, nu pentru o casă
46

247
Domeniile cu cele mai multe angajări în această perioadă: Care este topul joburilor
247

570
Vrei să plătești mai puțin la pompă? Trucurile care îți reduc drastic consumul de carburant
570

2.737
„Prăbușirea pensiilor” din Europa: România, indicată ca punct de pornire al colapsului
2.737

596
Statul câștigă milioane de lei zilnic din scumpirea carburanților: Cum ajung acești bani la buget și ce impact au asupra deficitului
596

960
Undă verde pentru proiectul care va conecta Capitala de Teleorman. Detalii cheie despre viitoarea autostradă
960

864
Fost ministru al Energiei: Dacă vrem să scădem prețurile avem trei posibilități. Taxele și accizele reprezintă până la 55% din prețul carburanților
864

622
Compania-mamă a Facebook începe concedieri masive. AI preia sarcinile angajaților
622

3.648
Avocatul Toni Neacșu avertizează că se deschide o cutie a Pandorei: Guvernul forțează Constituția sub pretextul crizei carburanților
3.648

10
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de miercuri
10

17
ANOFM: Peste 30.400 de locuri de muncă vacante la nivel naţional; 198 de posturi disponibile în Spaţiul Economic European
17

972
Scandalul pe OUG privind criza carburanţilor - BNS lansează acuzații grave. Argumentele sindicaliştilor
972

1.180
Criză în agricultură: Motorina scumpă îi forțează pe fermieri să abandoneze lucrările agricole / Până la 30% din terenuri riscă să rămână nelucrate
1.180
















Comentează