DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O nouă iniţiativă controversată a parlamentarilor: Vor să mărească durata învăţământului obligatoriu

Inquam Photos / Octav Ganea
plen parlament camera deputatilor

O nouă iniţiativă controversată a parlamentarilor puterii. Aceştia vor să mărească durata învăţământului obligatoriu. Aceasta ar putea fi extinsă la 15 ani după propunerea legislativă semnată de parlamentari de la PSD şi UDMR.

Citeşte şi: Avertisment pentru bărbaţii trecuţi de 30 de ani: Ce probleme de sănătate pot avea - anunţ alarmant al specialiştilor

Astfel, grădinița ar deveni obligatorie la grupele mijlocie şi mare, iar liceul obligatoriu până la clasa a 12-a, când elevul va împlini 18 ani. Iniţiatorii susţin că aceasta este tendinţa europeană, însă specialiştii atrag atenţia că nu avem infrastructură şi resurse. Conform proiectului depus la Camera Deputaţilor, învăţământul obligatoriu de 15 clase va cuprinde: ultimii doi ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi învăţământul liceal. Adică: doi ani de grădiniţă, clasa pregătitoare, patru clase primare, patru clase la gimnaziu şi patru clase la liceu.

Citeşte şi: Victorie IMENSĂ pentru cel mai bun jucător de tenis al lumii: Ce politician a 'îngenuncheat' în instanţă

Iniţiatorul proiectului semnat de 26 de deputaţi şi senatori UDMR şi PSD este Szabo Odon. Legea va avea nevoie de modificări şi în ceea ce priveşte pedepsele pentru cei care nu îşi duc copiii la şcoală „Obligativitate, o legătură între primirea ajutorului social şi frecventarea orelor de către copiii din mediilor defavorizate.”, spune Szabo Odon, conform ProTV.

Citeşte şi: Previziuni SUMBRE: 'Războiul mocneşte în PSD. Tudose a început deja marea curăţenie' (presă)

„Consider că elevul ar trebui să aibă dorinţa de a merge la liceu, nu să o facă pentru că aşa spune mama sau pentru că îmi iau absenţă. Se pune prea mult accent pe performanță şi nu pe modul în care informaţia ajunge la elev.”, crede Anne Arcidiacono, președintele Consiliului Elevilor București.

Profesorul român care predă la Harvard, Marian Stas, susţine grădiniţa obligatorie, nu liceul până în clasa a 12-a. „Anii aceia ai adolescenţei sunt anii în care avem a învăţa în primul rând să decidem, să optăm, să alegem. Am văzut foarte mulţi tineri de valoare certă, care, de pildă, decid să ia o pauză de un an de zile, să facă un antreprenoriat, să se întoarcă la şcoală. Nu îi putem trage pe toţi pe acelaşi calapod, nu putem face ferma animalelor, asemeni tabelului unic, manualului unic, editurii unice șamd. Nu putem trefila generaţii întregi prin aceiaşi parametri.” spune Marian Stas.

Citeşte şi: Ministrul Justiţiei, prima MĂSURĂ după raportul MCV: 'Atunci să trageţi concluziile...' .

Acesta crede că, de fapt, scopul proiectului este altul. „Un astfel de aranjament nu e util, în primul rând, elevilor. Dar în momentul când fac aşa ceva, de fapt, pot să spun că profesorii au garantat norme să îşi desfăşoare activitatea profesională la a 11-a şi a 12-a.”, crede Stas. „Am avea nevoie de angajaţi suplimentari, deci apare o creştere a numărului de posturi; o oarecare criză a resursei umane şi nu numai, ci şi a infrastructurii.”, anunţă şi Marius Nistor, preşedintele FSE Spiru Haret.  România se confruntă deja cu probleme de infrastructură şi cu lipsa cadrelor didactice. Clasele şi şcolile sunt supraaglomerate, iar noi suntem singura ţară din UE cu câteva mii de profesori necalificaţi, mai spune sursa citată.

 

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.