Uniunea europeană de ciclism (UEC) a anulat joi Campionatele Europene pe pistă programate la finele lunii viitoare în Belarus (23-27 iunie), ţară din ce în ce mai izolată diplomatic după deturnarea unui avion de linie, informează AFP.
''Având în vedere situaţia internaţională actuală'', Consiliul executiv al UEC a renunţat la această competiţie, cea mai importantă a pistarzilor europeni înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, se arată într-un comunicat al UEC.
Fără a oferi alte detalii cu privire la motivele acestei decizii, preşedintele UEC, Enrico Della Casa, a declarat că a acordat ''o mare atenţie evoluţiei situaţiei care s-a aflat în centrul dezbaterilor internaţionale''.
''Lucrăm deja pentru a găsi o alternativă care să le permită sportivilor celor 50 de federaţii naţionale să concureze la evenimentul continental din acest sezon'', a spus Enrico Della Casa.
Aşa cum se ştie, în ianuarie, Federaţia internaţională de hochei pe gheaţă (IIHF) a retras Belarusului co-organizarea Campionatului Mondial, care a debutat vinerea trecută în Letonia, ca urmare a presiunii sponsorilor şi a opozanţilor preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, pe fondul protestelor antiprezidenţiale care au avut loc în această ţară.
Presiunea internaţională asupra Belarusului a crescut însă după ce regimul de la Minsk a fost acuzat că a deturnat un avion european de linie, duminică, pentru a aresta un opozant aflat la bordul său.
Comentează