Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O nouă propunere legislativă privind RCA a fost depusă la Senat

senat

Iniţiativa legislativă privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule a fost depusă luni la Biroul permanent al Senatului, cu propunerea de a fi supusă dezbaterii în procedură de urgenţă. Potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres, iniţiatorii sunt membri ai Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat - Viorel Arcaş, Eugen Teodorovici, Sorin Bota, Leonardo Badea şi Alexandru Vegh.

 

Iniţiatorii precizează că în procesul de consultare au participat la elaborarea acestui proiect Autoritatea de Supraveghere Financiară, societăţi de transport şi asociaţii profesionale din domeniul transportului, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC), Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), Federaţia Distribuitorilor şi Reparatorilor Autorizaţi de Autovehicule din România (FEDRA), Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), asigurători, precum şi alte asociaţii.

 

Sursa citată menţionează că sunt eronate informaţiile apărute în presă potrivit cărora dezbaterea propunerii legislative ar fi fost amânată în Parlament.

 

"Menţionăm că iniţiativa legislativă nu s-a aflat în dezbatere la Comisia pentru buget-finanţe din Senat, întrucât procedura legislativă nu poate începe înainte ca proiectul să fi fost transmis Camerei competente, în scopul de a dezbate şi de a adopta propunerea legislativă ca primă Cameră sesizată, iar în acest sens autorii informaţiilor date publicităţii sunt într-o gravă eroare", se arată în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.