Deputatul independent Remus Cernea va depune din nou la Parlament proiectul de lege care prevede recunoașterea parteneriatului civil atât pentru heterosexuali, cât și pentru persoanele de același sex.
"Vom redepune proiectul în cursul acestei săptămâni. Pe parcursul anului 2016 vom avea o a treia dezbatere în Parlament pe această temă și sper eu ca lucrurile în timp să se dezghețe, în sensul că voturile și vocile care vot fi în susținerea proiectului să fie din ce în ce mai ample. Dacă la prima dezbatere din Parlament din 2013 — 2014 nicio comisie parlamentară nu a dat avize favorabile pentru proiect, la cea de a doua dezbatere parlamentară asupra subiectului au existat două comisii care au dat avize favorabile — Comisia pentru egalitatea de șanse din Senat și Comisia pentru muncă din Camera Deputaților—, ceea ce e un lucru încurajator", a declarat Cernea la dezbaterea privind parteneriatul civil, care a avut loc la Parlament.
Remus Cernea a explicat din nou că parteneriatul civil este un contract încheiat în fața unui notar public, fără niciun fel de discriminare, între două persoane adulte, de sex diferit ori de același sex, care consimt să conviețuiască în baza afecțiunii, respectului și sprijinului reciproc și a egalității în drepturi.
"În baza acestui contract pot beneficia de drepturi precum cel de a lăsa moștenire, cel de a fi considerați aparținători în cazul în care unul dintre cei doi are o problemă de sănătate, cel de a beneficia de un credit. Sunt drepturi minimale și necesare pentru viața de zi cu zi a foarte multor cetățeni", a explicat Cernea.
În context, Remus Cernea i-a propus partenerei sale de viață, Ioana Stăniloiu, să îi fie "parteneră civilă".
"M-am ferit să vorbesc despre viața mea privată. Am fost întrebat ce orientare sexuală am, s-au făcut și glume și ironii. Le-am zâmbit tuturor și le-am întors și celălalt obraz. Azi însă cu partenera mea de viață vrem să facem un anunț și vrem să ne asumăm împreună această luptă pentru recunoașterea parteneriatului civil, de aceea o întreb pe Ioana dacă vrea să fie partenera mea civilă și cerem Parlamentului să adopte o astfel de legislație care e necesară pentru sute de mii de cetățeni români sau cetățeni străini", a spus Cernea.
Comentează