O nouă victorie pentru armata ucraineană: un oraș de pe malul râului Nipru a fost recucerit

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 03-10-2022

Actualizat: 03-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: DW

Armata ucraineană a obținut noi victorii în sudul țării, recucerind mai multe teritorii, inclusiv un oraș aflat pe malul râului Nipru, potrivit CNN.

Forțele ucrainene au obținut noi victorii în sudul țării, îndreptându-se spre orașul Herson, care este ocupat, și capturând orașul Zolota Balka de pe malul vestic al râului Nipru, potrivit unui oficial regional și unui blogger militar pro-rus.

„Forțele noastre armate avansează cu putere chiar pe malul râului Nipru, mai aproape de Berislav", a declarat Serhii Khlan, consilier al șefului administrației militare din regiunea ucraineană Kherson, în cadrul unui briefing de presă.

La rândul său, șeful administrației numite de Rusia la Herson a recunoscut că forțele ucrainene avansează de-a lungul râului Nipru. Informația a fost confirmată și de Boris Rozhin, un blogger militar, care a declarat că forțele rusești încearcă să oprească ofensiva Ucrainei, potrivit Mediafax.

„Dueluri de artilerie au loc între Zolota Balka și Dudchan. Forțele armate ale Ucrainei echipează fortărețele din pozițiile ocupate” a spus bloggerul pe Telegram.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri