Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O operă rară a lui Leonadro da Vinci va fi expusă la 500 de ani după moartea artistului

National Geographic
Leonardo da Vinci

Desenul "Leda și lebăda", o operă rară a lui Leonardo da Vinci, va fi expus la 500 de ani după moartea artistului italian, arată Associated Press, potrivit Mediafax.

Anunțul a fost făcut joi de casa de licitații Sotheby's, în ziua comemorării a 500 de ani de la moartea artistului.

Lucrarea "Leda și lebăda" a fost realizată de Leonardo da Vinci în 1506, în același timp în care lucra la capodopera "Mona Lisa". Schița realizată în tuș se află în posesia ducilor de Devonshire din Marea Britanie de peste trei secole. A fost în pericol să fie pierdută în 1939 când a fost împrumutată pentru o expoziție la Milano cu puțin înainte de izbucnirea Celui De-al Doilea Război Mondial.

Citește și: Charlize Theron și Seth Rogen joacă în comedia romantică 'Long Shot' - VIDEO

Desenul a fost expus ultima dată în 2003. Considerată o schiță pentru un tablou care nu a mai fost pictat, imaginea a fost inspirată de mitologia greacă. Leda era fiica regelui Etoliei, Testios, și soția regelui spartan Tyndareos. Ea a fost sedusă de Zeus, care i s-a înfățișat sub formă de lebădă. Cei doi copii născuți astfel, Castor și Pollux sunt gemenii la care face referință numele constelației plasate între Taur și Rac.

Sotheby's va prezenta "Leda și lebăda" la galeriilor sale din cartierul Manhattan în cadrul unei expoziții concentrate asupra colecției operelor de artă din castelul britanic Chatsworth.

Instituția va fi redeschisă publicului începând de vineri, iar expoziția care expune lucrări din colecția britanică de la Chatsworth va fi disponibilă în perioada 28 iunie -18 septembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.