O provincie din Cambodgia populară în rândul turiştilor a interzis comerţul şi sacrificarea câinilor pentru carne, motivând că aceste animale sunt fidele, capabile să protejeze proprietăţile şi chiar să servească în armată, informează Reuters potrivit Agerpres.
Provincia Siem Reap, care găzduieşte vechile ruine de la Angkor Wat, este prima care emite o astfel de interdicţie în Cambodgia, unde se estimează că trei milioane de câini sunt sacrificaţi anual pentru carne.
Siem Reap, vizitată de peste două milioane de turişti anual, a fost identificată drept unul dintre centrele importante pentru aprovizionarea şi traficul pe scară largă cu câini, potrivit organizaţiei pentru drepturile animalelor Four Paws.
Potrivit lui Tea Kimsoth, directorul Departamentului regional pentru silvicultură şi pescuit, cererea mare de carne de câine din Siem Reap a fost determinată de străini, în special de sud-coreeni, printre cei mai frecvenţi vizitatori ai provinciei.
"Carnea de câine a devenit mult mai populară odată cu sosirea străinilor, în special a (sud)coreenilor", a precizat Kimsoth pentru Reuters, descriind comerţul cu carne de câine drept "alarmant".
"Le place, de aceea restaurantele au ajuns să o servească, aşa că acum am decis să o interzicem", a completat responsabilul.
Orice persoană prinsă vânzând carne de câine va trebui să semneze un acord prin care se angajează că nu va mai face acest lucru, urmând să fie amendată în cazul repetării infracţiunii.
Potrivit interdicţiei, câinii nu trebuie sacrificaţi pentru carne deoarece sunt animale de companie loiale, capabile să protejeze gospodăriile şi fermele şi să asiste în cadrul operaţiunilor militare.
În pofida numeroaselor campanii împotriva sacrificării acestor animale, acest tip de comerţ înfloreşte în zone din Laos, Vietnam, Cambodgia şi Thailanda, deşi câinii sunt consideraţi animale de companie.
Unul dintre cei mai mari consumatori de carne de câine este Vietnamul, unde se crede că a consuma carnea acestui animal aduce noroc.
O provincie din Cambodgia interzice consumul cărnii de câine
București
5°C
Articole Similare

50
Comisarul UE pentru extindere, declarație 'cu mantă': 'Înfrângerea lui Viktor Orban va oferi Ucrainei un nou impuls '
50

12
'Nu sunt necesari': Israelul nu doreşte implicarea Franţei în negocierile cu Libanul
12

314
A început blocada: un distrugător al marinei americane a interceptat două petroliere care încercau să părăsească Iranul
314

329
Tragedie fără margini: 250 de persoane dispărute după ce o ambarcaţiune s-a scufundat
329

278
Uși închise pentru poliție la Palatul Élysée: președinția Franței refuză perchezițiile într-un dosar de corupție
278

108
Zelenski, supărat că negociatorii americani nu au timp pentru Ucraina din cauza războiului din Iran
108

391
'Era prietenul meu': Donald Trump, declarație despre înfrângerea lui Viktor Orban
391

198
Tehnologie de ultimă generație: ceas atomic portabil, testat pe mare în condiții reale. Ce schimbări ar putea aduce
198

229
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a capturat o poziție inamică doar cu roboți și drone
229

327
UE se distanțează de China: Măsuri într-un domeniu critic, care interesează marile puteri de pe glob
327

161
Cum se adaptează animalele sălbatice la viața urbană: comportamentul lor este surprinzător
161

571
Cum a reușit un agent AI să organizeze o petrecere reală, cu sute de perticipanți, prin manipulare și minciuni
571

1.481
Misiune de gradul zero în Strâmtoarea Ormuz: distrugătoarele americane forțează 'drumul minelor'
1.481
















Comentează