O rețea formată din români și italieni dădeau lovituri mari în Italia: Pagube de peste 1,5 milioane de euro

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 12-04-2025 14:46

Actualizat: 12-04-2025 19:27

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Jens Kalaene / DPA / Profimedia

O rețea transfrontalieră formată din români și italieni, specializată în furtul de utilaje agricole din multiple regiuni din Italia a provocat un prejudiciu estimat la 1,6 milioane euro, conform unei acțiuni recente a DIICOT Iași, informează Mediafax.

Gruparea, formată din opt persoane cu vârste între 34 și 55 de ani, a acționat din iunie 2024 până în aprilie 2025 în Italia și România.

Membrii rețelei vizau utilaje aflate în locații cu sisteme de securitate deficitare din zonele Veneția, Brescia, Padova și Milano.

Furau tractoare din Italia și le aduceau în România

Conform anchetatorilor, liderul grupului coordona preluarea, transportul și valorificarea echipamentelor furate, în timp ce ceilalți membri aveau roluri specifice în identificarea țintelor, transportul bunurilor și falsificarea documentelor necesare.

Utilajele erau aduse rapid în România, înainte ca victimele să sesizeze furturile, folosind mijloace de transport închiriate prin platforme online specializate.

În urma a 64 de percheziții domiciliare, autoritățile au recuperat 29 de utilaje furate (tractoare agricole, excavatoare, încărcătoare frontale), au confiscat peste 38.000 euro, 65.800 lei și 1.600 dolari, precum și 10 arme de vânătoare, dintre care două deținute ilegal.

Operațiunea a fost posibilă datorită unui acord de cooperare semnat la începutul lunii aprilie între autoritățile judiciare din România și Italia pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă (Joint Investigation Team).

Șapte indivizi au fost reținuți, iar unul a primit control judiciar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri