Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informaÈ›ii È™i È™tiri
  • experienÈ›a premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi È™tiri, exclusivități È™i breaking news
DESCARCÄ‚ APLICAÈšIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O rezervaţie din Guineea a anunţat naşterea rară a unui pui într-o colonie de cimpanzei cu capacitatea de a mânui unelte

Rezervaţia Bossou din Republica Guineea a anunţat recent naşterea, pentru prima dată după mulţi ani, a unui pui de cimpanzeu, o rază de speranţă în faţa ameninţării dispariţiei speciei în acest sit natural unic, relatează joi AFP, potrivit Agerpres.

Ghizii din rezervaţie au observat săptămâna trecută că Fanle, una dintre femele, ţinea pe abdomen un pui mic, a declarat telefonic pentru AFP Aly Gaspard Soumah, directorul Institutului de Cercetări de Mediu Bossou din estul Guineei, în apropiere de Coasta de Fildeş şi Liberia.

"Nu există nicio îndoială", deoarece ghizii s-au putut apropia de Fanle. "În urmă cu trei zile am putut confirma sexul" puiului, a spus el adăugând că "este o femelă".

Citește și: Fotografie de ultim moment! Marcel Vela, imagine cu leul apărut în videoclipul lui Dani Mocanu

Faptul că Fanle i-a lăsat pe ghizii responsabili de monitorizarea populaţiei să se apropie se datorează tocmai relaţiei dintre maimuţele din Bossou şi oameni, care conferă sitului caracterul său excepţional, a explicat Soumah. Cimpanzeii trăiesc în sălbăticie, dar de generaţii împart teritoriul şi resursele cu oamenii. Aceştia din urmă îi consideră reîncarnarea strămoşilor lor şi îi protejează.

Bossou este, de asemenea, unul dintre primele locuri în care a fost stabilită ştiinţific capacitatea cimpanzeilor de a mânui instrumente, aceştia folosind pietre pe post de ciocan şi nicovală pentru a sparge nucile de palmier.

Bossou face parte din rezervaţia Muntele Nimba, care se află în Coasta de Fildeş şi Guineea şi a fost înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO datorită unicităţii şi diversităţii florei şi faunei.

Cu toate acestea, cimpanzeii din Bossou sunt ameninţaţi cu dispariţia. Dacă semenii lor sunt mai numeroşi în altă parte a rezervaţiei, în Bossou trăiesc doar şapte exemplare - trei masculi şi patru femele, dintre care trei au şaizeci de ani şi nu se mai pot reproduce. Doar Fanle, care are treizeci de ani, este încă fertilă. Tatăl puiului este fie Fouaf, masculul dominant, fie Jéjé, ambii în vârstă de 40 de ani. Cel mai tânăr mascul are opt ani.

Până în 2003, grupul a fost relativ stabil, în jurul a 21 de exemplare, a declarat Soumah. Însă, a pierdut şapte membri din cauza gripei, în 2003.

Cimpanzeii suferă în special ca urmare a activităţii oamenilor, mai ales a defrişărilor. Bossou a conservat un bloc forestier de 320 de hectare, însă defrişările din jur au izolat zona de restul cimpanzeilor de pe versanţii Muntelui Nimba. "Este o izolare geografică şi genetică", a spus Soumah.

O femelă naşte o dată la patru sau cinci ani. "Doar această femelă (Fanle) nu va putea reda dinamica socială a grupului", a subliniat Soumah.

Cu sprijin din străinătate, din Japonia de exemplu, rezervaţia caută soluţii. "Prima este crearea unui coridor de migraţie" prin plantarea arborilor, care să permită cimpanzeilor să se deplaseze între grupuri, a spus specialistul. Unsprezece hectare de pădure au fost plantate în 2020, iar alte 26 de hectare ar trebui să fie înfiinţate în 2021.

Alternativa este reprezentată de reintroducerea femelelor tinere. Ideea are susţinători dar şi critici, aceştia din urmă argumentând prin faptul că "este un grup sălbatic, care trebuie să-şi cunoască destinul natural", după cum a declarat Soumah.

La aflarea veştii naşterii puiului, "locuitorii, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei şi-au exprimat bucuria într-o atmosferă de nedescris", a relatat el.

Puiul nu are încă un nume. "Vom invita persoanele importante, autorităţile locale, partenerii cu care lucrăm, pentru a-i da unul", a adăugat Soumah.

ACTIVEAZÄ‚ NOTIFICÄ‚RILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.