O rezoluție a Departamentului de Stat din SUA stipulează sprijin americanilor pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova și retragerea trupelor ruse

Autor: Vlad Ciurdar

Publicat: 13-07-2018

Actualizat: 13-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: U.S. Department of State / Facebook

Statele Unite ale Americii (SUA) susţin integritatea teritorială şi suveranitatea politică a Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei şi reafirmă sprijinul pentru guvernele alese democratic şi oamenii din cele trei ţări, se spune într-o rezoluţie a Congresului SUA, prin care acesta îşi exprimă sprijinul pentru ţările Europei de Est şi NATO, potrivit unui comunicat al legislativului Republicii Moldova, informează vineri Radio Chişinău, informează Agerpres.

Documentul stipulează angajamentul SUA de a susţine cele trei state pe calea integrării europene, în asigurarea securităţii energetice şi intensificarea cooperării comerciale.

Totodată, rezoluţia condamnă agresiunea rusă în regiune şi cere retragerea trupelor şi muniţiilor Federaţiei Ruse, aflate ilegal pe teritoriul celor trei state. Documentul cheamă aliaţii din UE şi ONU să pună presiune în continuare pe Federaţia Rusă pentru ca aceasta sa-şi respecte angajamentele internaţionale.

Vezi și: Rusia răspunde dur Occidentului, după ce UE și-a prelungit sancțiunile

Rezoluţia face apel la Departamentul de Stat pentru dialog deplin şi activ împotriva imixtiunii Federaţiei Ruse în procesele democratice ale celor trei naţiuni suverane.

Şi Adunarea Parlamentară a OSCE a reafirmat recent, în cadrul sesiunii sale anuale de la Berlin, necesitatea retragerii complete a forţelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, ţările membre ale NATO, reunite la summitul de la Bruxelles, au solicitat, miercuri, retragerea forţelor militare ruse, staţionate pe teritoriile Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, fără consimţământul celor trei ţări, în conformitate cu angajamentele internaţionale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri