Premium
Privind la acțiunile și declarațiile regelui Mihai putem deduce că obiectivele sale au fost să mențină dinastia și Casa Regală respectată, să servească țara și să pregătească Casa Regală pentru o eventuală restaurare a monarhiei.
Astăzi Casa Regală este respectată (deși nu cât Mihai însuși) și a servit țara (deși în ultima vreme oportunitățile au lipsit). Dar eventuala restaurare a monarhiei nu pare să fi prins avânt. Și nu este deloc clar ce ar putea face Casa Regală să schimbe această situație după moartea șefului său actual.
Probleme dinastice
Casa Regală este afectată de trei rupturi
Ruptura cu epoca interbelică. Prima problemă este întruchipată de Principesa Margareta care este prima în linia de succesiune, în răspăr cu legea salică consfințită prin Constituția din 1923.
Ruptura cu ideea de monarhie "emanată de la popor". A doua problemă o constituie gestionarea căsătoriei Margaretei cu Radu Duda. O opțiune corectă ar fi fost, probabil, să fie jucată cartea căsătoriei dintre o prințesă și un om din popor (pe model Grace Kelly sau, mai nou, Kate Middleton). S-a ales, în schimb tratarea căsătorie ca o mezalianță, încărcându-l pe Radu, în mod inutil, cu titlul de principe de Hohenzollern Veringen. S-a ajuns ca acesta să joace rolul unui prinț pur sânge, rolul omului simplu fiind considerat nepotrivit.
A treia problemă o constituie ruptura internă creată de aducerea și apoi mazilirea (principe)lui Nicolae.
Aceste rupturi sunt legate între ele. Desemnarea Margaretei ca moștenitoare avea, în sine, potențialul de a mira puțin societatea patriarhală românească. Eșecul lui Radu de a se face simpatizant și a părea veritabil se adaugă la această problemă. Iar aducerea temporară a lui Nicolae creează impresia unei alternative în rândul familie regale.
Probleme de imagine și substanță
Casa Regală, și regele în particular, au o reputație excelentă. Ceea ce nu este clar, în imagine publică, sunt atributele acestei reputații.
Asta nu a fost o problemă atâta vreme cât Casa Regală a avut ocazii să servească patria și obiectivele naționale. Dar, odată integrarea euro-atlantică reușită, România a rămas practic fără obiectiv național. Putem vorbi, așa cu sugerează ambasadorul Klemm, de un obiectiv economic. Dar economia e complicată și utilitatea Casei Regale în context discutabilă.
Ori, în mod constant (deși cu excepții), Casa Regală a refuzat să își asume obiective particulare. Casa Regală dorește să lupte numai pentru acele obiective care întrunesc consensul. Ori, dacă există consens, pentru ce să mai lupți?
O alternativă teoretică ar fi fost ca regele să joace un rol de mediator între puterile politice. Dar cine din puternicii zilei a mers la rege spre mediere?...
O interesantă excepție de la neutralitatea Casei Regale a fost opoziția față de exploatarea cu cianuri de la Roșia Montană. Este important să înțelegem că opoziția a existat și pe vremea când opiniile populației erau încă împărțite. Asocierea cu această cauză ecologică a folosit ideii de regalitate contribuind, foarte probabil, la o moderată creștere a simpatiei pentru monarhie în sondaje.
O șansă
Rămâne întrebarea: ce vrea să reprezinte în primul rând Casa Regală? Voința populară unanimă sau un set de valori? În primul caz, în opinia mea, instituția devine irelevantă după moartea regelui. Odată ce avem consens, ce ne mai trebuie un rege sau o regină?
Opțiunea alternativă este definirea Casei regale prin valori. Dar această opțiune presupune să știm clar cum aceste valori sunt operaționalizate (aplicate) în contextele particulare ale societății românești. Altfel spus, Casa Regală trebuie să își asume poziții.
Prin retragerea regelui din viața publică, Casa Regală ar putea începe să experimenteze astăzi modul în care va arăta viitorul fără regele Mihai. În opinia mea, asta înseamnă o lipsă e relevanță, ascunsă doar parțial sub un anumit nivel de politețe și simpatie. Dacă este așa, șansa cumva macabră a Casei Regale de a rămâne o organizație relevantă este ca Regele, cât încă este în viață, să gireze un nou set de obiective adaptat situației actuale.
