O şcoală evreiască din Toronto a fost vizată sâmbătă de focuri de armă pentru a doua oară în câteva luni, fără să se înregistreze răniţi, a anunţat poliţia, pe fondul unei creşteri a actelor antisemite în Canada de la izbucnirea războiului din Fâşia Gaza, scrie AFP, citat de AGERPRES.
La puţin timp după orele 04.00, au fost trase focuri de armă "dintr-un vehicul" la şcoala primară de fete Bais Chaya Mushka din cartierul North York, în nordul oraşului.
Un incident similar vizând aceeaşi instituţie a avut deja loc în mai şi poliţia încearcă să afle dacă cele două episoade au legătură.
Nimeni nu era prezent în interior şi nu s-au înregistrat răniţi, a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei. Doar o fereastră a fost spartă.
Incidentul a avut loc într-un moment în care comunitatea evreiască sărbătoreşte Yom Kippur, cea mai sfântă zi a iudaismului.
"Foarte tulburat", premierul canadian Justin Trudeau a afirmat că "este din tot sufletul alături de elevii, personalul şi părinţii care trebuie să se simtă îngroziţi şi copleşiţi de această veste astăzi".
"Antisemitismul este o formă dezgustătoare şi periculoasă de ură - şi nu o vom tolera", a adăugat el pe X.
I’m very disturbed to hear that last night, as families marked Yom Kippur, there were shots fired at a Jewish school in Toronto.
— Justin Trudeau (@JustinTrudeau) October 12, 2024
As we wait for more details, my heart goes out to the students, staff, and parents who must be terrified and hurting today.…
Potrivit unui raport din mai al organizaţiei evreieşti B'nai Brith Canada, numărul actelor antisemite s-a dublat în ţară între 2022 şi 2023.
Poliţia din Toronto a indicat că şi-a sporit prezenţa în cartierele evreieşti în ultimele două săptămâni şi că va continua să facă acest lucru.
În noiembrie 2023, o şcoală evreiască din Montreal, în Quebec, a fost vizată de două ori în aceeaşi săptămână de focuri de armă, de asemenea fără răniţi.
Comentează