Povestea scriitoarei Coral Hart, apărută recent în The New York Times, a stârnit o adevărată furtună în lumea literară. Aceasta folosește inteligența artificială pentru a „scrie” romane de dragoste pe bandă rulantă, reușind performanța uluitoare de a lansa peste 200 de cărți într-un singur an. Practic, Hart a transformat scrisul dintr-un proces creativ de durată într-o activitate de doar 45 de minute, cât îi ia să genereze un volum întreg cu ajutorul tehnologiei.
Deși ea își îndeamnă colegii de breaslă să îi urmeze exemplul pentru a fi mai eficienți, metoda ei este aspru criticată de autorii tradiționali, care consideră că această automatizare distruge esența și calitatea literaturii.
În timpul unui interviu pe Zoom cu jurnaliștii NYT, ea a demonstrat procesul, finalizând un roman chiar pe durata conversației.
De la începutul anului trecut, Coral Hart a publicat peste 200 de romane romantice sub 21 de pseudonime diferite, toate disponibile pe Amazon. Chiar dacă niciuna dintre cărți nu a devenit un succes individual major, vânzările cumulate au ajuns la aproximativ 50.000 de exemplare, ceea ce i-ar fi adus venituri de ordinul sutelor de mii de dolari.
Hart susține că scriitorii tradiționali nu pot concura cu cei care folosesc AI. „Dacă eu pot produce o carte într-o zi, iar un alt autor are nevoie de șase luni pentru a scrie una, rezultatul competiției este evident”, afirmă ea. Este important de menționat că Hart era deja o scriitoare experimentată în domeniul romanelor erotice înainte de a folosi AI, cunoscând bine cerințele pieței și preferințele cititorilor.
Îi invață pe alți scriitori să folosească AI
Coral Hart și-a transformat experiența într-o afacere, lansând programul de instruire Plot Prose, prin care susține că a învățat peste 1.600 de persoane cum să folosească AI pentru a produce romane rapid. Cursurile ei includ tehnici avansate, inclusiv metode de ocolire a restricțiilor impuse de modelele AI, programate să evite conținutul sexual explicit.
„Nu trebuie să existe rușine atunci când sunt formulate instrucțiunile către AI, detaliile sunt esențiale pentru obținerea unui text care să pară «viu»”, explică Hart. Ea recomandă participanților să ofere liste detaliate de cuvinte, expresii și fantezii sexuale, de la cele comune până la unele foarte specifice și neobișnuite, și să facă limbajul AI-ului mai natural și expresiv.
În plus, Plot Prose dezvoltă un software proprietar capabil să genereze un roman pe baza unui plan narativ în mai puțin de o oră, contra unui abonament lunar de 80–250 de dolari. Platforma promite manuscrise aproape gata pentru publicare și pachete de mentorat care elimină complet etapa clasică de redactare, transformând scrisul dintr-un act creativ într-un proces industrial, în care autorul devine coordonator al producției mai degrabă decât creator propriu-zis.
Indignare printre scriitorii consacrați
Cazul Coral Hart a stârnit indignare printre scriitorii consacrați. Autori de succes, precum Marie Force, și-au exprimat îngrijorarea că romanele lor ar fi fost folosite pentru antrenarea modelelor AI fără consimțământ și că avalanșa de cărți generate automat sufocă piața editorială. Aceștia spun că autorii noi sunt aproape imposibil de descoperit, iar oferta este inundată de cărți de calitate scăzută, afectând veniturile și vizibilitatea scriitorilor care trăiesc exclusiv din scris.
Deși este considerată o „evanghelistă” a inteligenței artificiale, Hart nu folosește numele ei real în public. „Coral Hart” este pseudonimul folosit pentru cursuri și apariții legate de AI, în timp ce cărțile sunt publicate sub alte pseudonime, iar activitatea profesională principală se desfășoară sub numele real. Ea spune că evită să dezvăluie utilizarea AI din cauza stigmatului și a temerii că reputația profesională ar avea de suferit.
NYT sugerează că Hart nu pare motivată exclusiv de câștiguri financiare spectaculoase. Deși veniturile sunt consistente, scopul ei principal pare să fie experimentul: transformarea procesului tradițional de creație într-un mecanism de volum, viteză și optimizare algoritmică, acceptând să „învârtă manivela” unei mașini uriașe de produs texte, zi de zi, pentru un trai confortabil.





























Comentează