Cercetătorii au înregistrat cea mai mare degajare de energie observată vreodată în spaţiu emanând dinspre o gaură neagră supermasivă, eveniment ce ar fi fost provocat de distrugerea şi înghiţirea unei stele uriaşe care s-a apropiat prea mult de aceasta, transmite marţi Reuters, conform agerpres.ro.
Oamenii de știință au declarat că erupţia de energie a fost, la apogeul său, de 10 trilioane de ori mai strălucitoare decât soarele. Ea a fost degajată de o gaură neagră cu o masă de aproximativ 300 de milioane de ori mai mare decât soarele, situată în interiorul unei galaxii îndepărtate, la aproximativ 11 miliarde de ani-lumină de Pământ. Un an-lumină este distanţa pe care lumina o parcurge într-un an, adică 9,5 trilioane de kilometri.
Găurile negre sunt obiecte extraordinar de dense, cu o atracţie gravitaţională atât de puternică încât nici măcar lumina nu le poate scăpa. Se crede că majoritatea galaxiilor au o gaură neagră în centrul lor.
Gaura neagră studiată în acest caz este extrem de masivă, mai mare, spre exemplu, decât cea din centrul Căii Lactee - aceasta are o masă de aproximativ 4 milioane de ori mai mare decât cea a soarelui.
Cum s-a produs erupția?
Cercetătorii au declarat că cea mai probabilă explicaţie pentru această erupţie este prezenţa unei stele mari atrasă în gaura neagră. Pe măsură ce materialul provenit de la steaua ghinionistă se prăbuşeşte în interiorul găurii negre se produce o erupţie de energie.
Cercetătorii estimează că steaua avea o masă de cel puţin 30 de ori - poate chiar de până la 200 de ori - mai mare decât cea a soarelui. Este posibil ca ea să fi făcut parte dintr-o populaţie de stele care orbitează în vecinătatea găurii negre şi, cumva, a ajuns prea aproape de aceasta în urma unei interacţiuni cu un alt obiect ceresc din vecinătate, potrivit oamenilor de ştiinţă.
"Pare rezonabil ca aceasta să fi fost implicată într-o coliziune cu un alt corp mai masiv de pe orbita sa iniţială în jurul găurii negre supermasive", a declarat astronomul Matthew Graham de la Caltech, autorul principal al studiului publicat marţi în revista ştiinţifică Nature Astronomy.
"A fost plasată pe o orbită mult mai eliptică, ceea ce a adus-o mult mai aproape de gaura neagră supermasivă în timpul celei mai apropiate treceri a ei, prea aproape, din câte se pare", a adăugat Graham.
Găurile negre supermasive sunt înconjurate de un disc de gaz şi praf care este atras către interior după ce este atras de forţa lor gravitaţională.
"Indiferent de modul în care acest lucru s-a întâmplat, steaua s-a apropiat suficient de mult de gaura neagră supermasivă pentru a fi 'spaghettificată', adică întinsă, devenind lungă şi subţire, din cauza gravitaţiei găurii negre supermasive care creşte pe măsură ce te apropii foarte mult de ea. Acel material s-a învârtit apoi în spirală în jurul găurii negre supermasive pe măsură ce cădea înăuntru", a declarat specialista în astronomie şi coautoarea studiului K.E. Saavik Ford de la centrul City University of New York (CUNY) din cadrul Borough of Manhattan Community College.
Erupţia ar fi fost rezultatul încălzirii gazului provenit de la steaua înghiţită şi al luminii emise de aceasta în timp ce era înghiţită.
Această stea ar fi fost neobişnuit de masivă. "Stelele atât de masive sunt spectaculos de rare, atât pentru că stelele mai mici se nasc mai des decât cele masive, cât şi pentru că stelele foarte mari au vieţi foarte scurte", a spus Ford.
Oamenii de ştiinţă suspectează că stelele care orbitează în apropierea unei găuri negre supermasive îşi pot creşte masa prin atragerea unei porţiuni din materialul care se roteşte în jurul găurii negre, devenind astfel neobişnuit de mari.
Cercetătorii au observat erupţia cu ajutorul telescoapelor din California, Arizona şi Hawaii.
Alte cauze posibile
Ei au luat în considerare şi alte cauze posibile, cum ar fi o stea care explodează la sfârşitul vieţii sale, un jet de materie care se revarsă din gaura neagră sau un fenomen numit lentilă gravitaţională, din cauza căruia un eveniment mai slab ar fi putut părea mai puternic. Niciunul dintre aceste scenarii nu se potriveşte, însă, cu datele.
Din cauza timpului necesar luminii pentru a călători prin spaţiu, atunci când astronomii observă evenimente îndepărtate precum acesta, ei privesc înapoi în timp, spre o epocă timpurie din istoria universului.
Erupţia s-a intensificat cu un factor de 40 pe durata observaţiilor, posibil pe măsură ce cantitatea de materie din stea care se prăbuşea în gaura neagră creştea, atingând punctul culminant în iunie 2018.
Aceasta a fost de 30 de ori mai luminoasă comparativ cu orice erupţie dinspre o gaură neagră observată anterior.
Ea este încă în desfăşurare, însă luminozitatea sa se estompează, estimându-se că întregul proces va dura aproximativ 11 ani până la final. "Explozia încă se estompează", a declarat Matthew Graham.
Comentează