O țară întreagă a fost martoră unui miracol botanic: Cum arată 'floarea-cadavru' uriașă care își deschide petalele după 15 ani

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 09-02-2025 17:46

Actualizat: 09-02-2025 19:46

Article thumbnail

Sursă foto: edifica.ro

O "floare-cadavru" de dimensiuni impresionante, care şi-a deschis petalele pentru prima dată în ultimii 15 ani, a fost expusă duminică la Grădina Botanică Naţională Australiană din Canberra, unde sute de persoane s-au adunat pentru a asista la eveniment, transmite agenţia EFE, conform Agerpres.

Înflorirea a început sâmbătă seară şi va dura până luni, potrivit paginii de Facebook a grădinii.

Este vorba despre o floare de Amorphophallus titanum, cunoscută sub numele de "floarea-cadavru", o specie care înfloreşte, de obicei, o dată la şapte până la zece ani. De această dată, însă, a avut nevoie de 15 ani pentru a atinge o înălţime de 135 de centimetri şi pentru a-şi deschide corola, eliberând astfel mirosul fetid caracteristic.

Floarea, cunoscută pe plan local sub numele de "bunga bangkai", miroase a carne în stare de putrefacţie şi produce cel mai respingător iz din lume, după care se ofileşte.

content-image

Expoziţia din capitala Australiei vine la doar două săptămâni după ce o floare din aceeaşi specie şi-a deschis corola la Grădina Botanică din Sydney, unde mii de vizitatori au venit să asiste la eveniment.

"Bunga bangkai" este originară din pădurile tropicale din Sumatra, Indonezia, şi este pe cale de dispariţie din cauza defrişărilor din pădurile în care creşte.

Odată ce inflorescenţa începe să fie vizibilă, aceasta creşte cu 10 centimetri pe zi până când atinge o înălţime de până la 2,5 metri şi o greutate de circa 75 de kilograme.

content-image

Evenimente similare au mai fost observate în ultimii ani în ţări precum Germania, Belgia sau Brazilia, în timp ce în Australia o astfel de plantă a înflorit în 2015 în oraşul Melbourne.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri