O echipă de oameni de ştiinţă susţine că a demontat miturile potrivit cărora specia de papagal Micul Alexandru ar fi fost introdusă în Marea Britanie de Jimi Hendrix sau în timpul turnării unui film cu Humphrey Bogart, relatează joi Press Association, potrivit Agerpres.
Oamenii de ştiinţă au alcătuit o hartă cu locurile în care au fost observate păsările verzi din specia Psittacula krameri în ultima jumătate de secol şi nu au identificat nicio dovadă care să susţină miturile cu privire la apariţia acestor papagali în Marea Britanie, conform unui studiu publicat în Journal of Zoology.
Exemplare de papagal Micul Alexandru au fost observate în Marea Britanie în ultimele decenii, deşi nu este clar cum a ajuns specia pe aceste teritorii.
Potrivit uneia dintre aceste teorii, papagalii s-au înmulţit după ce au fost folosiţi pe platourile de filmare din Ealing ale producţiei ''The African Queen'', în 1951, în timp ce alt mit susţine că exemplarele aflate în libertate în prezent ar proveni de la o pereche eliberată de Jimi Hendrix pe Carnaby Street, în Londra, în anii '60.
Citește și: Cel puţin 8 persoane şi-au pierdut viaţa într-o alunecare de teren în urma ploilor torenţiale din RD Congo
O altă teorie sugerează că în anii '70 câteva exemplare au zburat din Syon Park, după ce un avion a avariat acoperişul volierei în care se aflau, în timp ce un alt mit avansează varianta că mai multe astfel de păsări verzi au scăpat în timpul Marii Furtuni din 1987.
Cercetătorii susţin, însă, că cele mai vechi menţionări ale prezenţei acestora în Regatul Unit datează din 1869.
În urma unei analize ştiinţifice recente, susţinută de o cercetare extinsă, s-a constatat că înmulţirea explozivă a populaţiei de papagali în Marea Britanie s-a produs după eliberarea accidentală şi intenţionată a acestor animale de companie. Cercetători de la universităţile Queen Mary din Londra, UCL şi Goldsmiths au ajuns la concluzia că eliberarea intenţionată ar fi fost încurajată în perioada 1929-1931 şi în 1952 în urma unui focar de ''febra papagalilor".
''Papagalul cu inel în jurul gâtului a devenit o specie invazivă (care s-a răspândit) cu succes în 34 de ţări de pe cinci continente. Legendele amuzante privind originile papagalilor din Marea Britanie probabil că nu vor dispărea prea curând. Cu toate acestea, cercetarea noastră a descoperit numai dovezi care sprijină ceea ce cred cei mai mulţi ornitologi: răspândirea papagalilor în Marea Britanie este cel mai probabil o consecinţă a eliberărilor şi introducerilor repetate şi nu are nimic de-a face cu cascadoriile publicitare ale unor muzicieni sau vedete de film'', a declarat autorul principal al studiului, Steven Le Comber.
Comentează