Vicepremierul Oana Gheorghiu a comentat dosarele în care sunt implicați afaceriștii Fănel Bogoș, care ar fi vrut să dea mită ca să schimbe un șef al DSVSA care îi amendase firma care produce pui și care a avut o discuție cu premierul Ilie Bolojan, dar și pe cel al lui Marius Isăilă, fost senator PSD, care ar fi vrut să dea o mită de un milion de euro ministrului Apărării.
Oana Gheorghiu spune că nimeni nu ar îndrăzni să îi propună șpagă
Nu știam despre aceste lucruri, am auzit foarte puțin că nu am apucat să citesc presa astăzi. Eu cred că oamenii care vorbesc de sumele astea și încearcă să dea mită unor demnitari încă trăiesc în altă epocă. Nu se mai fac lucrurile așa. Eu sunt convinsă că niciun ministru din guvern nu ar face așa ceva. M-a întrebat cineva câte telefoane am primit să fac intervenții în guvern. Nu am primit. Am primit câteva petiții. Îmi dau seama cât de bine mă cunoaște lumea dacă nu mă caută nimeni. Am lucrat ani de zile într-un ONG care a făcut un spital și nu a venit nimeni să facă o asemenea propunere fiindcă știau că voi spune. Evident, nu l-aș lăsa pe domnul sau doamna să plece din birou. Direct aș suna pe cineva să vină să îl ia de acolo, a spus Gheorghiu.
Vicepremierul spune că premierul Ilie Bolojan a procedat bine că a pus punct discuției cu Bogoș
Sunt convinsă că premierul Bolojan este un om foarte onest care chiar vrea să facă reformă și care vrea să scoată România din acest deficit, dar noi nu putem controla ce fac alții, numai ce facem noi. Ilie Bolojan înțeleg că a oprit discuția când și-a dat seama că nu e o discuție politică așa cum s-a anunțat. Ilie Bolojan a făcut ce a trebuit. Iar ceilalți dau socoteală pentru ceea ce fac.
Avocatul Gheorghe Piperea spune încă că premierul Ilie Bolojan ar fi trebuit să facă un denunț dacă în biroul său s-a discutat de șpagă.































Comentează