Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Obama vrea să creadă într-un 'mare salt' şi înfrângerea lui Trump în noiembrie

www.gettyimages.com
trump obama

Un ”mare salt” în Statele Unite ar putea permite înfrângerea lui Donald Trump în noiembrie, consideră fostul preşedinte Barack Obama, care se angajează tot mai mult în favoarea fostului său vicepreşedinte, la o colectare online de fonduri la care Joe Biden a strâns 11 milioane de dolari (9,7 milioane de euro), relatează AFP, potirivt news.ro.

Barack Obama, care a rămas mult timp discret, s-a exprimat în mai multe rânduri, după moartea lui George Floyd, la 25 mai, care a provocat o mişcare istorică de protest faţă de violenţele poliţiei şi rasism în Statele Unite.

itește și: Mita cerută de directorul Unifarm unei societăți pentru achiziția de măști și combinezoane a fost de 760.000 de euro - Ionel și-ar fi pus un subaltern să mintă

”Nu există nimeni în care seă am mai multă încredere care să panseze rănile acestei ţări şi s-o repună pe şine decât marele meu prieten Joe Biden”, a declarat al 44-lea preşedinte al Statelor Unite.

Casa Albă a lui Trump, republicanii şi presa conservatoare au lovit ”fundaţia însăşi a ceea ce suntem”, a acuzat Obama.

În preşedinţia lui Trump, ”oameni ca Putin şi Kim Jong Un sau ca preşedintele chinez Xi îşi spun «nu suntem supuşi evident niciunei presiuni, nu avem nevoie să facem nimic pentru disidenţii pe care i-am încarcerat sau grupurile etnice pe care le discriminăm (...), pentru că nimeni nu ne va cere socoteală”, a denunţat el.

Dar ”ceea ce mă face optimist este faptul că există un mare salt în toată ţara, mai ales în rândul celor mai tineri, care spun nu doar că s-au săturat de abordarea haorică, dezorganizată, meschină a Guvernului” Trump, ”dar care vor să abordeze provocările ce apasă asupra ţării de secole”, a continuat el.

”Ţara noastră este mai bună, mai generoasă şi mai inteligentă decât poate să înţeleagă Donald Trump”, a declarat, la rândul său, Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, care-l înfruntă la urne la 3 noiembrie.

Citește și: Lovitură DURĂ de la DNA pentru directorul UNIFARM - Control judiciar pentru fapte de luare de mită, abuz și favorizarea unor persoane

SONDAJE

În pofida unei campanii paralizate brusc, în martie, de pandemia covid-19 şi de măsurile impuse în vederea opririi răspândirii virusului, pe care le respectă şi care îl împiedică să organizeze evenimente pe teren, fostul vicepreşedinte democrat s-a detaşat, în ultimele săptămâni, în sondaje în faţa miliardarului republican.

Însă mai sunt încă peste patru luni de campanie, care se anunţă aprigă.

Învingător în alegerile primare democrate, Joe Biden a pornit de pe o poziţie cu mult în urma lui Donald Trump, care-şi face campanie şi strânge fonduri încă de când s-a instalat la Casa Albă în ianuarie 2017.

Citește și: SURSE Delapidarea de pe Otopeni s-a făcut față de compania Wizz Air de unii angajați ai companiei sale de catering - Se sustrăgea inclusiv mâncarea

Joe Biden, Partidul Democrat şi fonduri de susţinere au strâns în mai 81 de milioane de dolari - mai multe decât cele 74 de milioane de dolari strânse de către Donald Trump şi Partidul Republican.

Însă candidatul republican poate conta pe 265 de milioane de dolari în numerar, iar democratul pe 118 milioane.

Echipa miliardarului newyorkez a anunţat marţi că a strâns zece milioane de dolari în weekend la mitingul său controversat de la Tulsa, în Oklahoma.

La strângerea de fonduri democrată de marţi s-au adunat 7,6 milioane de dolari de la mici donatori. Obama şi Biden au anunţat ulterior că la o strângere de fonduri privată, la care au particpat donatori mai înstăriţi, s-au adunat 3,4 milioane de dolari.

Acest eveniment relevă popularitatea lui Obama, unul dintre personajele-cheie din campania din acest an

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.