Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Obiectiv URIAȘ pentru Andrei Roșu, românul care a traversat Marea Neagră

www.agerpres.ro
Andrei Roșu

Andrei Roșu, component al echipajului care a reușit să traverseze Marea Neagră într-o ambarcațiune cu vâsle, stabilind un record mondial de viteză pentru România - 11 zile, 6 ore și 1 minut, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că această expediție a fost o simulare bună pentru traversarea Oceanului Atlantic.

Proiectul este intitulat Atlantic4 și are ca scop strângerea fondurilor necesare realizării unui centru socio-medical la Adunații Copăceni. Echipajul românesc format din Andrei Roșu, Vasile Oșean, Ionuț Olteanu, Marius Alexe și Alexandru Dumbravă urmează să participe la cursa "Talisker Whisky Atlantic Challenge" programată la 12 decembrie.

"Acum, după ce am traversat Marea Neagră într-o barcă cu vâsle nu mi se pare că am făcut mare lucru. Poate mai la bătrânețe, când voi povesti la gura sobei prin ce am trecut, o să realizez ce am făcut. Oricum, pentru noi era foarte important să ne testăm în perspectiva cursei de traversare a Oceanului Atlantic (n.r. — "Talisker Whisky Atlantic Challenge"). Așa că traversarea asta a fost doar o simulare pentru traversarea Atlanticului, când nu vom vedea țărmul timp de 50-60 de zile. O simulare chiar foarte bună aș spune, pentru că am întâmpinat toate problemele pe care le puteam întâmpina, de la răul de mare al tuturor membrilor echipajului, până la problemele de comunicare, de navigație sau cele care țin strict de barcă", a spus Roșu.

Citește și: Un celebru jucător de tenis, la un pas de moarte: Imagini teribile de pe teren / VIDEO

El a povestit că la un moment dat barca lor s-a aflat într-un perimetru în care se desfășurau exerciții militare. "Am plecat pe 16 iunie, dar nu știam prea bine ce ne așteaptă. Știam doar că avem de vâslit 1.200 de kilometri. Dar am intrat direct în furtună. De-a lungul traversării ne-am confruntat cu două furtuni cam de jumătate de zi fiecare. Dar au fost probleme și cu orientarea, pentru că deși știam că Marea Neagră este un adevărat câmp militar de exerciții, am omis unul. La patru zile de la plecare ne-am trezit că nu vedem niciun vas comercial în jurul nostru, iar în depărtare se auzeau niște bubuituri. Am aflat atunci că ne aflăm în plin câmp militar, o zonă cu mine marine. Chiar vedeam prin apă niște bucăți de metal... așa că am făcut tot posibilul să ieșim repede din acea zonă", a afirmat Roșu.

"În această traversare, fiecare membru al echipajului a vâslit cam 10 ore pe zi, iar celelalte 14 au fost de repaus. Dar nu erau legate aceste ore, făceam cu schimbul, două ore vâslit, urmate de două ore de repaus. La sfârșit, când am văzut țărmul Georgiei, sentimentul a fost precum cel al lui Cristofor Columb când a văzut prima oară America. Fiecare dintre noi am pierdut între 3 și 6 kilograme la finalul cursei. Iar asta ne ajută să vedem cam câte kilograme trebuie să avem în plus înaintea plecării peste Atlantic. Pentru că în medie, la traversarea Atlanticului se pierd în jur de 20 de kilograme", a explicat el.

Andrei Roșu a menționat că va fi greu de luat decizia de a renunța la unul dintre cei 5 membri ai echipajului, ținând cont că regula în cursa de traversare a Oceanului Atlantic presupune o echipă de 4 persoane. "În cursa pentru traversarea Atlanticului vom fi prima echipă din Europa de sud-est. În total înțeleg că vor fi la start cam 30 de ambarcațiuni, majoritatea din Anglia și Statele Unite. Va fi foarte grea decizia de a renunța la unul dintre noi. Suntem cinci acum pentru că am stabilit să avem o rezervă. Cursa de traversare a Atlanticului începe pe 12 decembrie și am dorit să avem o soluție în caz că apare ceva la unul dintre noi și nu va putea merge. Nu putem risca participarea la această cursă pentru că muncim la acest proiect din vara anului trecut", a mai spus Roșu.

Vasile Oșean a caracterizat participarea sa la proiectul Atlantic4 drept "o ușoară nebunie", dar susține că traversarea Mării Negre a fost o experiență cu totul deosebită: "Pot să spun că m-am alăturat acestui proiect de traversare într-un moment de ușoară nebunie. Dar este un proiect foarte important pentru mine în care am pus mult suflet, mai ales că are în spate o cauză socială. Traversarea Mării Negre a fost o perioadă intermediară pentru noi pentru că am vrut să sudăm echipa înaintea traversării Atlanticului. A fost o experiență deosebită, am trăit momente amuzante și frumoase".

Citește și: Alertă - RCS & RDS va aplica o SUPRATAXĂ! Despre ce este vorba

La rândul său, Marius Alexe a ținut să sublinieze faptul că ambarcațiunea cu care au traversat Marea Neagră și pe care o vor folosi și în cursa din 12 decembrie este foarte sigură și stabilă. "Barca pe care am folosit-o este foarte, foarte stabilă. E foarte dificil să se răstoarne. Iar dacă se răstoarnă, revine pe poziție singură atâta timp cât hublourile sunt închise. Și chiar dacă sunt deschise, barca nu se scufundă, doar că e foarte dificil să o mai pui pe poziție. Noi am avut un moment în care am avut senzația că ne vom răsturna, când vâslele erau în aer, dar nu s-a întâmplat, s-a stabilizat imediat", a precizat Alexe.

Expediția a fost o provocare și pentru Alexandru Dumbravă, acesta declarând că a învățat foarte multe lucruri din momentul în care s-a implicat în proiectul Atlantic4. "Pentru mine a fost o provocare traversarea Mării Negre. Nu pot să spun că eram pregătit pentru așa ceva. Dar mă bucur că am învățat foarte multe lucruri, de la navigare, la tehnici de supraviețuire și la vâslitul oceanic. Dar pentru asta ne-am pregătit din septembrie 2016. Sincer, eu am avut o problemă cu hrana pe timpul cursei, mă refer la hrana uscată care se consumă în asemenea expediții. Ulterior însă, după vreo 4 zile am reușit să mănânc și chiar mi-am dat seama că mă ajută hrana uscată", a spus el.

Ionuț Olteanu a adăugat că vâslitul nu a fost deloc un lucru dificil deoarece este obișnuit cu munca fizică. "Încă din primul moment în care am auzit de proiectul Atlantic4 am fost foarte entuziasmat și m-am înscris imediat. Chiar mă gândeam să-mi dau demisia de la serviciu dacă șeful meu nu mă lăsa să plec în perioada aceasta. Dar nu a fost cazul. Am avut destul de multe momente cu vreme urâtă, cu ploaie și furtună. Însă partea cu vâslitul, partea fizică adică, nu a fost așa de grea pentru mine. Eu sunt dintr-un sat din Argeș și mi-am dat seama acum cât m-a ajutat faptul că foarte multe veri le-am petrecut pe câmp, la muncă, asta în timp ce alții erau la terase sau la piscine. De aceea pot să spun că pentru mine efortul nu a fost prea mare", a precizat Olteanu, conform Agerpres.

Echipa formată din Andrei Roșu, Vasile Oșean, Ionuț Olteanu, Marius Alexe și Alexandru Dumbravă a stabilit un nou record mondial de viteză la traversarea Mării Negre într-o ambarcațiune cu vâsle, 11 zile, 6 ore și 1 minut.

Atlantic4, prima echipă românească care va traversa Oceanul Atlantic, a pornit la 16 iunie, din portul Marina Limanu și a vâslit neîntrerupt aproximativ 1.200 km, până la Batumi (Georgia), unde a ajuns în 27 iunie.

Citește și: Primarul Sectorului 1 face orice să preia Rapidul: 'Înființez comisia prin dispoziție de primar'

Echipa de români a aplicat la Guinness World Records pentru tentativa de a doborî recordul mondial de traversare a Mării Negre într-o ambarcațiune cu vâsle și așteaptă validarea performanței. Vechiul record era de 29 de zile.

Echipa Atlantic4 a concurat și pentru împlinirea unei cauze sociale: completarea fondurilor necesare realizării de către Hospice Casa Speranței a unui centru socio-medical la Adunații Copăceni, destinat îngrijirii paliative gratuite a copiilor diagnosticați cu boli rare sau incurabile.

După această reușită, echipa își va lua o scurtă vacanță de 2 săptămâni, urmând ca după aceasta să se întoarcă la programul de antrenamente, pe mare și la sala de forță, în pregătirea pentru marea cursă de traversare a Oceanului Atlantic vâslind.

"Talisker Whisky Atlantic Challenge" constă în traversarea Oceanului Atlantic cu o barcă cu vâsle, pe distanța de 5.000 de km, între La Gomera (Insulele Canare) și Antigua, și va avea startul oficial pe 12 decembrie 2017.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.