ȘOC în Rusia: Cine a intrat în cursa prezidențială pentru a-l detrona pe Vladimir Putin

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 25-12-2017

Actualizat: 25-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Congresul Partidului Comunist din Rusia a decis să susţină candidatura omului de afaceri Pavel Grudinin la alegerile prezidenţiale din martie 2018, înlocuindu-l astfel pe istoricul său lider, Ghenadi Ziuganov, care a decis să se retragă din cursa electorală, transmite agenţia EFE.

Candidatura lui Grudinin a întrunit 303 voturi pentru şi 11 împotrivă, a declarat un purtător de cuvânt al partidului, pentru presa locală, scrie agerpres.ro.

Citește și: Pe banii noștri! Fostul soț al Olguței Vasilescu face încă o numire controversată la ASF

"Este o persoană care ştie să lucreze, să asculte oamenii şi să-şi îndeplinească promisiunile", a mai arătat acesta.

Anterior s-a aflat că Ziuganov a fost desemnat de Comitetul Central al partidului în funcţia de şef al campaniei electorale a noului candidat comunist.

Citește și: De unde atâția bani?! Averea URIAȘĂ a lui Liviu Tit Brăiloiu, parlamentarul PSD care a înjurat-o pe senatoarea USR, Florina Presada

Grudinin, 57 de ani, este din 1995 directorul uneia dintre cele mai de succes companii agricole din Rusia şi a fost ales, de trei ori, deputat în Duma de la Moscova (1997-2011).

Ziuganov, care a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Rusia în 1996, când a fost reales Boris Elţin, a obţinut 17% din voturi la ultimele două scrutine, când i-a avut ca şi contracandidaţi pe actualul premier, Dmitri Medvedev, şi, respectiv, preşedintele Vladimir Putin.

Citește și: Mutare SURPRIZĂ! Ce MIȘCARE a făcut PRO TV-ul în prag de SĂRBĂTORI

Până acum, şi-au anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale de anul viitor din Rusia, Vladimir Putin, liberalul Grigori Iavlinski (Iabloko), liderul formaţiunii de extremă-dreapta LDPR, Vladimir Jirinovski, reprezentantul Partidului Comunist rus, Pavel Grudinin, şi jurnalista Ksenia Sobceak, desemnată sâmbătă candidat de către formaţiunea Iniţiativa Civilă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri