Preşedintele clubului italian de fotbal Sampdoria Genova, Massino Ferrero, este pregătit să demisioneze după ce a fost arestat luni în urma unei anchete privind implicarea lui în infracţiuni financiare, a anunţat clubul din Serie A, citat de Reuters, arată Agerpres.
Sampdoria a precizat într-un comunicat că Ferrero, 70 ani, va demisiona din ''respect pentru club'' şi că se distanţează de orice implicare în faptele de bancrută frauduloasă petrecute în urmă cu mai mulţi ani în urmă: ''Pentru a proteja interesele celorlalte activităţi pe care el (Ferrero) le conduce şi pentru a evita orice speculaţii cu privire la Sampdoria şi lumea fotbalului, Ferrero intenţionează să oficializeze o demisie imediată''.
Agenţia italiană ANSA a relatat că Ferrero, un om de afaceri şi un producător de film au fost arestaţi la Milano şi au fost duşi la închisoarea San Vittore. Alte cinci persoane implicate în acest caz au fost supuse arestului la domiciliu în cazul de bancrută frauduloasă a patru companii cu activităţi hoteliere, turism şi de cinema din provincia Cosenza.
În Serie A, după 16 etape Sampdoria, formaţie la care joacă şi fundaşul român Radu Drăguşin, ocupă locul 15 cu 15 puncte, la cinci puncte deasupra zonei de retrogradare.