România susţine eforturile de relansare a negocierilor de pace bazate pe soluţia "celor două state", în acelaşi timp cu cele privind eliberarea tuturor ostaticilor şi sprijinul umanitar pentru populaţia din Gaza aflată într-o situaţie dificilă, a afirmat ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, la reuniunea ministerială co-organizată duminică, la Bruxelles, de Regatul Arabiei Saudite şi Regatul Norvegiei.
Potrivit unui comunicat al MAE transmis luni AGERPRES, reuniunea a avut tema "Eforturi de implementare a soluţiei celor două state, inclusiv problematica recunoaşterii".
În acest context, arată sursa citată, Odobescu a reamintit că România a recunoscut Palestina încă din anul 1988 şi a sprijinit activ demersurile menite să creeze condiţiile necesare pentru implementarea soluţiei celor două state, Statul Israel şi respectiv un stat Palestina, independent, democratic, contiguu şi viabil, care să co-existe în pace şi securitate, în cadrul unor frontiere sigure şi recunoscute.
Reuniunea a prilejuit un dialog interactiv, centrat pe obţinerea unei păci durabile şi juste în Orientul Mijlociu, care să ia în calcul atât drepturile poporului palestinian, cât şi securitatea Statului Israel şi a întregii regiuni, a precizat MAE.
Odobescu: România susţine relansarea negocierilor de pace în Orientul Mijlociu bazate pe soluţia celor două state
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.279
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.279

475
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
475

542
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
542

1.078
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.078

3.225
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.225

1.004
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.004

2.557
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.557

4.803
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.803

14.084
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
14.084

973
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
973

625
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
625

3.125
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.125

1.604
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.604
















Comentează