Oferta lui Hassan Nasrallah: Israelienii strămutați se pot întoarce acasă dacă se încheie războiul din Gaza

Autor: George Traicu

Publicat: 13-05-2024

Actualizat: 13-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Șeful Hezbollah spune că israelienii strămutați din nordul țării nu se vor putea întoarce acasă dacă războiul din Gaza va continua, notează Mediafax.

Șeful grupării insurgente libaneze Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat luni că locuitorii din nordul Israelului care s-au refugiat în alte zone din țară de teama războiului cu Hamas nu se vor putea întoarce acasă dacă guvernul de la Tel Aviv va continua ofensiva în Fâșia Gaza.

Hezbollah luptă cu armata israeliană la granița sudică a Libanului, în paralel cu războiul din Gaza. Gruparea insurgentă Hezbollah a declarat că lansează rachete asupra Israelului atât pentru a-și susține aliatul, Hamas, cât și pentru a descuraja Israelul să lanseze un atac asupra Libanului, relatează Reuters.

Într-un discurs televizat luni, Sayyed Hassan Nasrallah a repetat că gruparea sa va continua să lupte atât timp cât Israelul își va continua asaltul asupra Gaza.

Luptele au dus la strămutarea a zeci de mii de oameni de ambele părți ale frontierei și au provocat temeri legate de un război mai amplu.

Israelul a declarat că dorește să securizeze nordul țării pentru ca locuitorii să se întoarcă acasă, fie printr-un acord diplomatic mediat, fie printr-un atac militar împotriva Libanului.

Nasrallah li s-a adresat celor strămutați, spunând: "Dacă vreți să rezolvați problema, mergeți la guvernul vostru și spuneți-i să oprească războiul din Gaza".

Eforturile Egiptului și Qatarului de a asigura o încetare a focului în Gaza au eșuat săptămâna trecută, după ce Israelul a respins un plan al mediatorilor internaționali.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri