Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șoferul beat care a accidentat mortal un bărbat de 74 de ani a fost pus sub control judiciar

shutterstock.com
condamnare justitie ciocanel

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, care se afla în stare de ebrietate la volan şi a accidentat mortal un bărbat de 74 de ani, duminică, pe o stradă din municipiul Bârlad, a fost pus, marţi, sub control judiciar, de către o instanţă a Judecătoriei Bârlad, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, tânărul avea o alcoolemie de 1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În autoturism, în calitate de pasager, se afla şi proprietarul maşinii, un bărbat din comuna Iveşti, care consumase, de asemenea, băuturi alcoolice, având o alcoolemie de 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"În ziua de 20 iunie, în baza probatoriului administrat, poliţiştii bârlădeni l-au reţinut pe conducătorul auto, pe o perioadă de 24 ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Totodată, proprietarul autoturismului a fost reţinut, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prin aceea că ar fi încredinţat un vehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care ar fi ştiut că se află sub influenţa alcoolului. Faţă de conducătorul auto, Judecătoria Bârlad a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. Totodată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a dispus, faţă de bărbatul din comuna Iveşti, proprietarul maşinii, măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a celor doi bărbaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.