OFICIAL - Dosarul OUG13 a ajuns pe masa Parchetului General

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 27-02-2017

Actualizat: 27-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat astăzi, 27 februarie 2017, cauza cunoscută generic sub denumirea ”Adoptarea Ordonanței 13”, ca urmare a declinării acesteia de către Direcția Națională Anticorupție.

ALERTĂ - DNA ia două decizii-cheie în dosarul OUG 13

În dosar au rezultat indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, respectiv:

-          favorizarea făptuitorului;

-          prezentarea cu rea-credință de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin 1 lit. b din Legea 115/1999;

-          sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;

-          sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri;

-          fals intelectual.

Inițial, dosarul a fost înregistrat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție, în care procurorii, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b din CPP, cu referire la art. 314 alin. 1 lit. a din CPP, raportat la art. 16 alin. 1 lit. a din CPP, văzând și dispozițiile art. 63 din CPP, cu referire la art. 40 alin. 1 din CPP și art. 50 din CPP, au dispus, prin ordonanța din 24 februarie 2017, clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, precum și disjungerea și declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor anterior menționate.

În cauză urmează a fi efectuate cercetări în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri