Drona care s-a prăbușit și a explodat sâmbătă dimineață în Bulgaria, în apropierea frontierei cu România, pare să fie o dronă-momeală de tip Maya, folosită pe scară largă de forțele ucrainene, potrivit concluziilor preliminare ale Ministerului bulgar al Apărării.
Aparatul este o dronă Maya și aparține Ucrainei
Ministerul bulgar al Apărării a transmis presei locale că, în urma unei analize inițiale a resturilor, aparatul este „cel mai probabil” o dronă Maya, utilizată de forțele ucrainene.
„În acest moment, nu există motive să credem că incidentul a fost intenționat”, a precizat Ministerul bulgar al Apărării.
Drona a explodat la granița dintre România și Bulgaria
Drona a explodat sâmbătă, în jurul orei 08:10, la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului Bulgariei, în apropierea fostului punct de trecere a frontierei Kardam, a anunțat premierul bulgar Rumen Radev.
Aparatul s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui, la circa un kilometru de o stație de comprimare de pe traseul gazoductului Transbalcanic. Nu au fost înregistrate victime și nici pagube asupra infrastructurii.
Drona nu a fost detectată de sistemele radar nici în Bulgaria, nici în România.
Radev a explicat că astfel de drone sunt dificil de detectat atunci când zboară la altitudine joasă.
Bulgaria urmează să prezinte incidentul și în cadrul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic de săptămâna viitoare.






























Comentează